Pe măsură ce toată Europa se confruntă cu al doilea val al pandemiei de coronavirus, autoritățile din această țară au luat decizia de a prelungi carantina până la finalul anului.
Guvernul Ucrainei a decis prelungirea aşa-numitei „carantine adaptive”, impusă pentru a opri răspândirea noului coronavirus, din cauza creşterii noilor îmbolnăviri.
„Carantina adaptivă”, o procedură prin care autorităţile pot menţine sau institui restricţii antiepidemice, a fost prelungită până pe 31 decembrie 2020, potrivit rador.ro În plus, Guvernul de la Kiev a înăsprit măsurile restrictive, astfel că manifestările sportive în interior se vor desfășura fără spectatori, iar competiţiile care sunt parte a unor turnee internaționale vor putea avea spectatori doar în urma unei autorizații speciale emise de Ministerul Sănătății din Ucraina.
Prin urmare, toate meciurile campionatelor și Cupei Ucrainei se vor disputa fără spectatori. Pentru meciurile internaționale, cluburile de fotbal vor trebui să obțină o permisiune specială de la autorităţi, potrivit Bucpress.eu.
Conform Worldometers.info, Ucraina înregistrează până la acest moment 281,239 de cazuri confirmate de COVID-19 și peste 5300 de decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu