Avalanșa lui „NU VREAU” în ceea ce privește vaccinarea COVID-19 „mătură firimitura de bună intenție a statului”, susține Dana Chera.
„Exercițiul de a-mi da peste degete când îmi vine să scriu despre oamenii care gândesc pe dos de cum gândesc eu e constant. E greu, dar e lupta mea! Încerc, și asta fac și acum, să înțeleg resorturile din spatele acțiunilor, vorbelor, ideilor.
Și întreb: ce-l mână pe un om să se vaccineze, dacă el crede cu toată ființă lui că serul anti Covid aduce prăpădul. Ce-l poate face pe un om care-i înjură pe cei care „merg ca oile spre moartea iscată de conspirații” să fie el însuși, la un moment dat, parte din gloată? Ce argument de pe lumea asta te poate răzgândi? Cine să aibă atâta forță să-ți schimbe fundamental concepțiile vechi, iată, de un an și mai bine?
Mă uit la guvern cum își dă cu stângul în dreptul să comunice clar chestiuni care sunt greu de digerat până și de oamenii care au studiat medicină. Caută mereu comunicatori, strategii, idei de clipuri. Văd cum avalanșa lui NU VREAU! mătură firimitura de bună intenție a statului.
Nu cred că discursul medicului din Las Fierbinți, una dintre cele mai bune producții de televiziune din câte a văzut micul ecran în România, i-a motivat. Nu cred. Dar ce, dragii mei? Ce să-ți distrugă frică de a nu mai putea face copii, de a fi cipat, de a muri tulbure la cap? Ce să-ți spulbere neîncrederea aproape obsesivă?
Și m-am tot uitat în stânga și-n dreapta. Și am ascultat. Și mi-am citit mesajele de la protestatarii anti vaccin. Și am văzut că, dorind să mănânc o prăjitură în cofetărie, vânzătoarea mi-a cerut certificatul de vaccinare. Aha! Deci dacă nu-l aveam, puteam cumpără prăjituri, dar nu puteam mânca în cofetărie!
Asta să fie?! Merg mai departe și, desigur, exagerez: adică frică de cipare, de moarte, de conspirații s-a întins umilă, zâmbind forțat, la picioarele șprițului! Din păcate!
Când o să avem puterea de a confrunta nenorocitul ăsta de adevăr în față, viața noastră n-o să mai aibă nevoie de ambalaje atât de colorate. Vorba: „ne iese și nouă ceva?“ o să dărâme într-o zi, aproape, tot ce au sângerat să ridice ai noștri din morminte.
Că „brusc” m-am gândit: ce naiba facem dacă vine un război?
Pe care dintre noi îl vindem primul?”, a scris Dana Chera pe blogul ei danachera.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News