EXCLUSIV  Au risipit românii voturile în primul tur al alegerilor prezidențiale? Sociologul Mădălina Hideg, explicații / video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

În primul tur al alegerilor prezidențiale, percepția că Marcel Ciolacu va câștiga automat a dus la risipirea voturilor, iar incertitudinea continuă să influențeze alegerile. De asemenea, a fost observată o creștere semnificativă a voturilor pe listele suplimentare, fără un tipar clar, iar acest fenomen ar putea fi legat de factori precum populația studențească. Se așteaptă ca, în zilele următoare, să se identifice cauzele exacte ale acestor tendințe.

Jurnalistul Val Vâlcu a explicat că, în primul tur al alegerilor prezidențiale, mulți alegători au considerat că Marcel Ciolacu va câștiga automat, ceea ce a dus la risipirea voturilor, iar acest comportament nu va fi repetat la alegerile parlamentare, unde nu există un tur II. Sociologul Mădălina Hideg a adăugat că oamenii tind să se alieze cu perceputul câștigător, iar Marcel Ciolacu ar fi trebuit să fie ales masiv, având o diferență semnificativă în sondaje față de ceilalți candidați. Totuși, datele actuale sugerează că încă există o mare incertitudine în rândul alegătorilor, iar o "majoritate tăcută" ar putea influența rezultatele.

„Cred că votul din primul tur e și din cauza proiecției pe care o aveau că e câștigător automat Marcel Ciolacu, sau e pe locul I, și atunci s-au mai jucat cu ștampila fără să fie motivați să urmeze necondiționat pe cel pe care au pus ștampila, adică s-a risipit votul și nu va fi urmat și de un vot similar la parlamentare, că la parlamentare nu mai există un tur II, atunci nu încerci altceva.”, a spus Val Vâlcu.

„Da, dar pe de altă parte, oamenii au tendința să se alieze cu cel pe care îl percep ca fiind câștigător. În logica asta, în mod normal, ar fi trebuit să îl aleagă masiv pe Marcel Ciolacu, pentru că în toate sondajele de opinie, înainte de turul I, acest candidat avea o diferență foarte mare față de următorul clasat, față de locul 2, și, iată, s-a dovedit că datele erau departe de realitate.

Este posibil și acum să se întâmple la fel pentru că toate datele care au fost date publice astăzi arătau undeva la 25-30% de persoane care declarau că nu sunt hotărâte cu cine să voteze sau spuneau că nu știu cu cine vor vota. Deci este posibil să avem din nou o majoritate tăcută, să avem acea spirală a tăcerii despre care s-a mai vorbit zilele acestea. Rămâne să vedem. Cred că zarurile încă nu au fost aruncate pe deplin.”, a spus Mădălina Hideg. 

1. -imagine fara descriere- (madalina-hideg_11592500.jpg)

Creștere mare a voturilor pe listele suplimentare

Val Vâlcu a observat o creștere semnificativă a voturilor pe listele suplimentare față de alegerile locale, chiar dacă, la fel ca în acele alegeri, votul se face doar în județul de domiciliu. Mădălina Hideg a explicat că această creștere este înregistrată și în județe din Transilvania sau Muntenia, inclusiv în zone cu populație studențească. Potrivit acesteia, nu s-a identificat încă un tipar clar al acestui fenomen, însă se așteaptă ca în zilele următoare să se poată înțelege cauzele exacte.

„O altă observație privind prezența, un vot important pe listele suplimentare.”, a spus Val Vâlcu. 

„Am remarcat o creștere mare a voturilor pe listele suplimentare, cel puțin față de alegerile locale. Le-am comparat cu alegerile locale în ideea în care și atunci și acum ai voie să votezi doar în județul unde ai domiciliu. La alegerile prezidențiale poți vota de oriunde, din țară sau din străinătate, atât timp cât ai cetățenia română.

Rămâne să vedem dacă reușim să ne dăm seama cărui fapt i se datorează această creștere pe listele suplimentare pentru că se înregistrează și în județe din Transilvania sau Muntenia, ori în județe cu o populație mai mare de studenți sau unde nu sunt centre universitare. Nu am reușit să identificăm încă un tipar, dar probabil în zilele următoare vom reuși să ne dăm seama de se s-a întâmplat acest lucru.", a spus Mădălina Hideg la DC News.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel