Mihail Lupoi, căpitan al Armatei Române în 1989, a avut un rol remarcabil în evenimentele Revoluției din decembrie. A povestit totul la televiziunea britanică ITN.
Mihail Lupoi, căpitan al Armatei Române în 1989, a avut un rol decisiv în timpul Revoluției, anunțând în direct la Televiziunea Română sprijinul armatei pentru popor și numirea generalului Nicolae Militaru în funcția de ministru al Apărării. Mai târziu, într-un interviu pentru televiziunea britanică ITN, Lupoi a oferit detalii despre capturarea și detenția soților Ceaușescu. Conform relatărilor sale, cei doi au fost ținuți timp de trei zile într-un transportor blindat, iar Nicolae Ceaușescu ar fi refuzat să-și administreze insulina. Lupoi a explicat că execuția rapidă a acestora a fost decisă pentru a elimina orice posibilitate ca Securitatea să recâștige controlul asupra puterii.
Pe 22 decembrie, îmbrăcat în uniformă militară, a apărut la Televiziunea Română pentru a transmite că armata s-a alăturat poporului, afirmând totodată că forțele militare nu au tras asupra civililor. Tot atunci, a anunțat numirea generalului Nicolae Militaru în funcția de ministru al Apărării. Mai târziu, însă, s-a descoperit că Nicolae Militaru era agent sovietic, iar ordinele emise de el în timpul Revoluției au dus la tragedii precum masacrele de la Otopeni și Ministerul Apărării Naționale, soldate cu zeci de victime.
Lupoi a acordat ulterior un interviu televiziunii britanice ITN, unde a relatat detalii despre ultimele momente ale soților Ceaușescu. Potrivit acestuia, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost capturați de un polițist care, recunoscându-i, i-a reținut cu ajutorul unor persoane din apropiere. Cei doi au fost predați apoi unei unități militare, marcând începutul sfârșitului pentru cuplul dictatorial.
„(N.r. - Nicolae Ceaușescu) A fost oprit de către polițist, iar acest polițist l-a recunoscut și le-a spus celor cu care era că acesta este președintele. L-au încătușat împreună cu soția sa. L-au luat în custodie și l-au predat unității militare. Ați văzut în filmarea de la televiziune că el a ieșit dintr-un transportator blindat”, a spus Mihail Lupoi.
Un detaliu mai puțin cunoscut a fost dezvăluit de Mihail Lupoi în cadrul unui interviu acordat televiziunii britanice ITN. Acesta a povestit că Nicolae Ceaușescu a petrecut trei zile într-un transportor blindat, în timpul detenției sale înainte de proces.
„Acum pot să vă mărturisesc faptul că el a stat trei zile în acea mașină blindată, iar acea mașină blindată a fost spălată și mutată în interiorul unității, dar nu era nimeni înăuntru. Iar în timpul acestor trei zile el a refuzat să-și ia doza zilnică de insulină”, a spus Lupoi.
În timpul în care el a fost ținut în mașina blindată, la aproape 100 de kilometri de București, oamenii din Securitate au încercat să atace o clădire în oraș, iar mulți dintre ei au murit. „Au greșit cumplit în acea zi”, a completat jurnalistul ITN.
„Da, așa este. Dar atâta timp cât el (n.r. - Ceaușescu) era în viață, ei aveau o șansă să supraviețuiască. Din acest motiv noi am decis să fie judecat și împușcat pe loc”, a mai spus Mihail Lupoi.
Interviul lui Mihail Lupoi pentru ITN, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu