Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de 25.000 de lei mai multor cetățeni care au improvizat dispozitive ilegale de producere a băuturilor alcoolice.
În urma controalelor din ultimele două săptămâni, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au dat amenzi în valoare totală de 25.000 de lei, pentru diferite depozite neconforme de deşeuri, se arată într-o informare transmisă de instituţie.
Cea mai mare amendă, de 10.000 de lei, a luat-o un localnic din satul Şuncuiş, comuna Finiş, care deţine o pălincărie improvizată, înconjurată de gunoaie. Comisarii de mediu susţin că instalaţia ilegală de fabricare a alcoolului este una de mari dimensiuni, iar amenda mare se justifică prin faptul că proprietarul ei avea nevoie şi de autorizaţie de mediu.
O amendă mai mică, de 3.000 de lei, a luat şi un localnic din Copăcel, tot pentru o pălincărie clandestină. Aici, însă, instalaţia era mai mică, la fel şi cantitatea de deşeuri găsită de comisarii de mediu. Ambii bihoreni amendaţi au şi obligaţia să cureţe amplasamentele.
Pe de altă parte, comisarii au mai depistat patru gropi ilegale de gunoaie, cu o suprafaţă totală de circa 2.000 de mp, din care două Oradea, de câte 200 mp fiecare, şi câte una în satele Şuncuiuş (aproximativ 600 mp) şi Popeşti (500 mp). În Şuncuiuş, gunoaiele zăceau pe malul Crişului Repede, în apropiere de colonia de ţigani.
Pentru aceste nereguli, Garda de Mediu nu a scris încă amenzi, ci s-a rezumat să dea dispoziţii de curăţare a amplasamentelor, urmând să revină în control. În schimb, comisarii au mai amendat cu 6.000 de lei un orădean care deversa ilegal deşeuri animaliere pe un teren din oraş, şi cu aceeaşi sumă un bihorean prins că incendia gunoaie, informează eBihoreanul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News