Antena 3 a fost lider de audiență, duminică seară, când a transmis primele rezultate ale exit-poll-ului CURS-Avangarde.
Publicitate
La nivel național, duminică, 11 decembrie, în ziua alegerilor parlamentare, în minutul exit-poll-urilor, adică la ora 21:00, cel mai urmărit post de televiziune a fost Antena 3. La ora 21:00, a transmis exit-poll-ul realizat de CURS-Avangarde. Ratingul a fost de 8,9%. Antena 3 a fost urmărită de 1.598.000 de persoane.
Al doilea post de televiziune care a difuzat un exit-poll acreditat de BEC a fost Digi24. La nivel național, la ora 21:00, Digi24, care transmitea rezultatele exit-poll-ului realizat de IRES, a fost urmărit de 240.000 de persoane. Rating-ul a fost de 1,3%.
În top, Antena 3 a fost urmată de Antena 1, la ora 21:00. Pe locul trei a stat România TV, urmată de Prima TV, PRO TV, Kanal D, Realitatea TV, Digi 24, B1 TV, TVR 1.
La nivel Urban, Antena 3 a fost pe primul loc la ora 21:00, cu un rating de 10,7%, urmată de Antena 1, cu rating de 6,3%. În intervalul 21:00-24:00, locurile s-au inversat. La nivel național, Antena 1 a avut un rating de 7%, iar Antena 3 de 5,6%, cu 1.260.000 de telespectatori, respectiv 1.000.000. La nivel urban, Antena 1 a avut 7,1 rating, cu 688.000 de telespectatori, iar Antena 3 a avut 6,5 rating, cu 629.000 de telespectatori, potrivit paginademedia.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu