Comisia Helsinki, alcătuită din reprezentanți ai Senatului și Camerei Reprezentanților din SUA, a organizat audieri privind procesul anticorupție din România.
În cadrul ședinței au fost citați MarK Gitenstein, fostul ambasador al SUA în România, din 2009 până în 2012, actualmente partener la firma de avocatură Mayer Brown, Heather Conley, director al programului Europa al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, David Clark, consultant britanic în domeniul politicii externe, Philip Stephenson, președintele Freedom Capital.
Pe site-ul CSCE a fost postat un comunicat privind audierile:
”Corupția este un subiect de interes major pentru Statele Unite și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), din cauza amenințării pe care o reprezintă pentru securitate, dezvoltarea economică și drepturile omului. România are o istorie de combatere a corupției încă de la căderea comunismului, până în prezent străduindu-se să mențină transparența în actul administratsiv și guvernare. Combaterea corupției reprezintă noul câmp de luptă pentru protejarea instituțiilor și libertăților democratice, ceea ce pentru România înseamnă consolidarea instituțiilor și a statului de drept.
Comisia Helsinki a Congresului SUA din 14 iunie 2017 s-a axat pe procesul anticorupție al României, examinând progresele făcute și recomandând ca Statele Unite să ajute la susținerea acestor obiective.
„Eforturile anticorupție ale României au atras atenția internațională și au fost prezentate drept exemplu pentru alte țări, cum ar fi Ucraina", a observat co-președintele Comisiei, Wicker, care a mai spus: „Vrem ca aceste eforturi să aibă succes. În ședința de astăzi (n.r. 14 iunie), sperăm să-i sprijinim pe cei care lucrează pentru combaterea corupției într-un mod care să fie în concordanță cu statul de drept și să consolideze democrația pe care românii au muncit din greu pentru a o construi".
Cei prezenţi au subliniat, în mod copleșitor, necesitatea continuării activității anticorupție în România și au făcut recomandări pentru consolidarea și îmbunătățirea acestor eforturi. În declarația sa de deschidere, ambasadorul Gitenstein și-a exprimat viziunea optimistă asupra eforturilor anticorupție din România, menţionând şi protestele din ianuarie 2017, ca dovadă a sprijinului public puternic pentru continuarea procesului. În acest sens, el a declarat că România este un model și continuă să atingă obiectivele stabilite de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) al UE, un mecanism special de monitorizare stabilit de UE ca o condiție pentru aderarea României.
Conley a caracterizat lupta împotriva corupției drept „o chestiune de securitate națională". În timp ce a reiterat optimismul ambasadorului Gitenstein, a subliniat că România nu a terminat cu lupta împotriva corupției. De asemenea, a declarat că Statele Unite au redus volumul de asistenţă acordată României după aderarea țării la UE și NATO, sugerând că a fost o greșeală. Totodată, a avertizat că permiterea răspândirii corupției și crearea de slăbiciuni în cadrul instituțiilor române ar permite exploatarea viitoare de către Rusia.
Pe de altă parte, David Clark și-a exprimat îngrijorarea față de câteva domenii privind măsurile anticorupție ale României, spunând că au fost afectate de politizarea justiției, colaborarea subterană dintre procurori și Executiv, influența serviciilor de informații asupra procesului, lipsa independenței judiciare. A pus la îndoială acuratețea rapoartelor de progres MCV ale Uniunii Europene, din cauza „capacității epice a Uniunii de wishful thinking", evidenţiată și de modul lent în care UE a răspuns deteriorării standardelor democratice în Ungaria și Polonia.
David Clark a subliniat câteva încălcări grave ale drepturilor omului în România și a cerut Comisiei de la Helsinki să adreseze întrebări grele Departamentului de Stat și să sprijine raportarea mai bună a problemelor legate de corupție în rapoartele anuale ale Departamentului de Stat pentru Drepturile Omului.
Phil Stephenson a descris experiența sa personală în sistemul judiciar român și investigația sa în curs de desfășurare realizată de DIICOT, declarând că „lupta împotriva corupției în sine a fost coruptă". A apreciat atenția pe care Comisia o aduce la problema corupției în România și a susținut că o atenție continuă va proteja împotriva deficiențelor procesului anticorupție”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News