”Ministrul Energiei” în viitorul cabinet Trump sprijină unele alternative la combustibilii fosili, cum ar fi energia geotermală și reactoarele nucleare de mici dimensiuni, care ar urma să fie dezvoltate înclusiv în România,. Chris Wright, nominalizat pentru acestă funcție, a criticat, însă, energia solară și eoliană, considerându-le insuficiente, în timpul audierilor din Senat, potrivit Reuters.
Chris Wright, nominalizarea președintelui ales Donald Trump pentru conducerea Departamentului Energiei din SUA, a declarat senatorilor americani, în cadrul audierii sale de confirmare de miercuri, că prioritatea mandatului său este extinderea producției interne de energie, inclusiv gaze naturale lichefiate și energie nucleară. Wright sprijină unele alternative la combustibilii fosili, cum ar fi reactoarele nucleare de mici dimensiuni, care nu sunt încă disponibile comercial, și energia geotermală. Totuși, el a criticat energia solară și eoliană, considerându-le insuficiente.
Wright, în vârstă de 60 de ani, consideră că combustibilii fosili sunt cheia pentru eradicarea sărăciei mondiale, pe care o consideră o problemă mai mare decât amenințarea „îndepărtată” a schimbărilor climatice, potrivit unui raport pe care l-a scris în calitate de CEO al companiei de servicii petroliere Liberty Energy.
Este de așteptat să obțină majoritatea voturilor în Senatul cu 100 de membri, controlat în prezent de republicani, și va renunța la funcția de conducere de la Liberty odată ce va fi confirmat.
Wright, inginer de profesie, a studiat fuziunea nucleară la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), o tehnologie despre care oamenii de știință speră că într-o zi va acoperi toate nevoile omenirii, deși se confruntă cu obstacole majore.
În anul 2021 au fost date în funcțiune primele două reactoare modulare mici, care au fost inițial reactoare cu apă sub presiune folosite pe submarine. Sunt utilizate pentru generarea de electricitate și căldură și operează pe o barjă plutitoare în Pevek, în regiunea Chukotka din Rusia.
SMR-urile pot varia în dimensiune de la mai puțin de 10 MW până la 300 MW și pot folosi o gamă de agenți de răcire posibili, inclusiv apă ușoară, metal lichid sau sare topită, în funcție de tehnologie. SMR este termenul generic pentru a denumi astfel de reactoare, dar cele bazate pe tehnologia apei non-ușoare sunt adesea numite reactoare modulare avansate (AMR). Toate folosesc reacțiile de fisiune nucleară pentru a genera căldură care poate fi utilizată direct sau pentru generarea de energie electrică.
Aproximativ 70 concepte de reactoare SMR sunt în curs de dezvoltare în diferite etape, cu diferențe tehnologice, un nivel diferit de implementare, precum și niveluri diferite de licențiere, anunță Nuclearelectrica. Țări precum Franța, UK, Polonia, Bulgaria, SUA, Canada fac demersuri accelerate de a implementa SMR-uri.
Însă, NuScale (cel pe care Nuclearelectrica ar trebui să-l realizeze împreună cu NuScale, din SUA) este primul reactor SMR care a primit aprobarea design-ului din partea Comisiei de Reglementare Nucleară a S.U.A. (NRC) și va urma toți pașii necesari pentru obținerea licenței în UE și în țările interesate să îl implementeze. Această tehnologie dezvoltată de SUA și Coreea de Sud promite furnizarea de energie electrică fără emisii de CO2. Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat pe data de 27 iunie 2022 alocarea unui grant de 14 milioane de dolari pentru etapa de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în Romania.
Tokyo-ul a anunțat, de asemenea, că a fost încheiat un acord între Ungaria și Japonia, conform căruia cele două state vor colabora, printre altele, în dezvoltarea tehnologică a reactoarelor nucleare de mică putere.
Platforma nucleară de la Doicești urmează a fi construită de Compania RoPower S.A.
Acționariatul societății este format din Nuclearelectrica cu o participație de 50% și Nova Power and Gas SRL, o firmă privată care a primit 50%, cu care statul a intrat într-o asociere controversată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu