Ultima lună de vară a lui 2019 este, pentru județul Tulcea și pentru Delta Dunării, o lună plină cu evenimente culturale, muzicale sau care perpetuează tradițiile zonei și le fac mai accesibile atât localnicilor, cât și turiștilor.
Luna începe în curtea Casei Avramide, din municipiul Tulcea, cu Festivalul de Muzică Bună. Timp de patru zile, de pe 1 până pe 4 august, tulcenii se vor bucura de recitaluri de folk de cea mai bună calitate. Pe 1 august va concerta Marius Dașcău, pe 2 august Marius Bațu, pe 3 august Zoia Alecu, iar pe 4 august Florin Chilian.
Pe 2 și 3 august, de data aceasta la Mahmudia, are loc Festivalul Diversității, un eveniment destinat promovării tradițiilor locale. Timp de două zile, cei interesați vor lua contact nemijlocit cu meșteșugurile și gastronomia locală, cu dansurile și cântecele locului și vor putea vizita obiective mai puțin cunoscute, într-un tur ghidat. În prima seară, pe scena din strada Portului, va putea fi urmărită o proiecție de film, iar pe 3 august, muzica va umple scena, invitații organizatorilor fiind Ansamblul Etnofolcloric Plăieșii, Angelica Flutur, Laura Olteanu și Anna Lesko.
Luni, 5 august, va începe la Sfântu Gheorghe, a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Anonimul.
În competiția de lungmetraj de anul acesta sunt înscrise 6 filme, iar în competiția de scurtmetraj românesc si scurtmetraj international sunt inscrise 12 filme. Toate premiile sunt acordate exclusiv în urma votului publicului, o tradiție a Festivalului Anonimul.
Invitatul special la Festivalul Internațional de Film Anonimul este regizorul ucrainean Sergei Loznitsa, câștigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard la Cannes 2018 cu filmul
„Donbass". Acesta va primi din partea organizatorilor Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale, iar spectatorii vor avea posibilitatea unică de a viziona o retrospectivă ce conține 7 titluri din filmografia regizorului ucrainean. Proiecțiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri în prezența lui Sergei Loznitsa, iar acesta va susține sâmbătă, pe 10 august, un masterclass. Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) participă ca partener la acest eveniment, pentru a susține activ promovarea turismului în Delta Dunării și județul Tulcea.
Între 8 și 13 august are loc, în Tulcea, Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Peștișorul de Aur", festival anual de tradiție ce aduce împreună, copii și tineri din întreaga lume, fiecare grup împărtășind cu ceilalți tradițiile specifice țării și regiunii din care provine.
Pe 15 și 16 august, cu prilejul Sfintei Marii, se serbează Zilele Municipiului Tulcea.
Pe 24 și 25 august se desfășoară, în municipiul Tulcea, probabil cel mai important eveniment sportiv al anului din județul Tulcea: DELTA ROWMANIA TRIATHLON, etapă a cupei europene la triatlon.
Între 24 și 26 august are loc a șasea ediție a EXPLORER MTB CHALLENGE – concurs de mountain bike maraton, etapă a Cupei Naționale a României.
Pe 30 și 31 august are loc a V-a ediție a Dichis'n'Blues. În cele două zile ale festivalului, pe scenă vor urca Kenny Neal (SUA), O Sister! (Spania), The Blues Overdrive (Danamarca) și Equilateral Guitar Union (România).
Rowmania Fest, Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, revine în Tulcea între 30 august și 1 septembrie, pentru a noua ediție. Rowmania Fest este un festival înființat de Ivan Patzaichin, parte a eforturilor constante ale Asociației Ivan Patzaichin - Mila 23 de promovare a Deltei Dunări, a tursimului lent și responsabil și a tradiției locale a bărcilor cu vâsle. În serile de 30 și 31 august, pe scena de pe faleza Dunării vor urca Haraszti Ádám Projekt, Am fost la munte si mi-a placut, PHOENIX (30.08), The Kryptonite Sparks și CARGO (31.08).
Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca (ediția a II-a) va avea loc, în acest an, în weekend-ul 31 august - 1 septembrie în Portul Turistic Jurilovca.
Ca în fiecare an, activitățile celor două zile de festival se concentrează în jurul pregătirii, în mod tradițional, a borșului lipovenesc de pescarii din comunitatea locală. Oaspeții vor putea degusta și alte preparate pe bază de pește, dar și deserturi tradiționale pregătite de localnicii din Jurilovca, în timp ce pe scena evenimentului vor urca ansambluri de dansuri și cântece tradiționale reprezentative pentru etniile din Dobrogea.
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și județul Tulcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu