Augustin Zegrean, despre decizia CEDO privind vaccinarea obligatorie: Va fi o practică europeană

Augustin Zegrean, fostul șef al CCR, a vorbit despre decizia CEDO privind obligativitatea vaccinării.

Alegeri prezidentiale 2024

Vaccinarea obligatorie este 'necesară într-o societate democratică', consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Republica Cehă pentru că nu erau vaccinaţi, transmite AFP, citând o hotărâre a Marii Camere publicată joi, potrivit Agerpres.

'Această decizie vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de COVID-19', a comentat pentru France Presse Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO, subliniind 'marja de apreciere lăsată de Curte statelor în politica lor de vaccinare'.

În acest context, fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a vorbit despre posibilitatea introducerii unei astfel de obligativități în România.

Vaccinarea obligatorie în România, după decizia CEDO? Valeriu Gheorghiță, răspuns

Ce spune Augustin Zegrean

Acest a subliniat că "va fi o practică europeană după această decizie", care ar putea influența și vaccinarea împotriva noului coronavirus.

"Va fi o practică europeană după această decizie. Nu numai pentru copii. Uitați-vă ce spune comunicatul CEDO, spune că vaccinarea este o problemă de solidaritate socială", a declarat Augustin Zegrean, la B1 TV.

Întrebat dacă crede că această decizie va influența și vaccinarea anti-COVID-19, Augustin Zegrean a răspuns că:

"Da, dacă un stat care face parte din Consiliul Europei, va dispune mâine obligativitatea vaccinării împtriva COVID-19, nu vei mai avea ce face pentru că, în ultimă instanță, când te judeci cu statul, te judeci la CEDO și CEDO va spune că bine a făcut statul acela".

Nava Ever Given, salvată de "bobul de orez". Cine e bărbatul din excavator care a deblocat canalul Suez: Aveam impresia că lumea râde de munca mea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel