Augustin Zegrean, precizări esențiale, din Constituție, despre noul Guvern, dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate

Augustin Zegrean/ Foto Agerpres
Augustin Zegrean/ Foto Agerpres

Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, explică situația de pe scena politică, din perspectivă constituțională. El subliniază că guvernul care se formează acum va activa efectiv din februarie, dar și că USR nu știe ce vorbește când se referă la alegeri anticipate. Totodată, dă o informație cheie despre dizolvarea Parlamentului. 

”Blocaje numai în Parlament se mai pot întâmpla de acum înainte. Dacă Parlamentul votează prima propunere a președintelui, lucrurile se simplifică mult.” a spus Augustin Zegrean, la Digi 24.

Noul Guvern, efectiv în februarie

Fostul președinte al CCR explică faptul că noul Guvern nu va avea mult timp la dispoziție și subliniază că, deși își suflecă acum mâinile, va începe activitatea abia prin februarie. 

”Dar aud cât de multe vor face în anul care urmează, format din vreo patru luni. Anul acesta nu vor avea când să facă ceva, până în ultima zi de mandat a președintelui pe 21 decembrie. Până atunci nu se întâmplă nimic. Nu va face Parlamentul nicio lege, va fi campania electorală, vor fi alegeri, va fi ce va fi. După care, este vacanța de Crăciun urmată de vacanța parlamentară din luna ianuarie. Deci Guvernul care acum își suflecă mânecile va putea să înceapă să lucreze undeva prin februarie și va trebui să facă legea bugetului prima dată, care consumă trei săptămâni - o lună din activitatea parlamentară. PSD e majoritar în Parlament, orice ar zice. Chiar dacă sunt în șapte grupuri parlamentare, PSD-iștii votează la fel când au un interes. Vor avea martie, aprilie și-n mai sunt din nou alegeri, parlamentarii fiind implicați până peste cap în alegerile locale. După care este vacanța de vară și mai avem două luni în care toți vor fi în campanie. Să nu-și facă nimeni mari iluzii pentru anul acesta” a spus Augustin Zegrean, la Digi24. 

Alegeri anticipate, ”USR nu știe ce vorbește, ori vorbește ca să se afle în treabă”

Întrebat despre probabilitatea alegerilor anticipate, fostul președinte al CCR a răspuns ”categoric, nu”. El a explicat că ”PSD nu are niciun interes să facă alegeri anticipate, PSD are interes să facă alegeri mai târziu, ca să uite lumea de ei”. Cu privire la condiția aceasta pusă de USR-PLUS, Augustin Zegrean a răspuns că ”ori nu știu despre ce vorbesc, ori vorbesc ca să se afle în treabă. Nu este posibil, nu vor fi alegeri anticipate, PSD nu le vrea, Ponta nu le vrea, cred că nici liberalii nu le vor pentru că n-au niciun interes”. 

Despre alegerile în două tururi de scrutin, constituțional afirmă că e posibil, dar practic nu o vor face. Totodată, despre desființarea SIIJ, spune ”acolo nu se poate, am votat pe 26 mai că-n ce privește justiția nu mai dăm OUG”. 

Dizolvarea Parlamentului, precizări constituționale

Augustin Zegrean a mai precizat că nu există nicio interdicție ca președintele să nominalizeze a doua oară aceeași propunere de premier. Totodată, despre dizolvarea Parlamentului, Augustin Zegrean afirmă că ”președintele nu este obligat să dizolve Parlamentul dacă pică două propuneri consecutive. Constituția zice că poate să-l dizolve, după consultări. Putem să ne imaginăm că până anul viitor în noiembrie tot facem propuneri de miniștri”. În plus, Klaus Iohannis nu poate dizolva Parlamentul în acest mandat: ”Numai după 21 decembrie putem vorbi despre dizolvarea Parlamentului”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel