AUR a anunțat, luni, că demarează procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Membrii AUR strâng semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. „Românii vin și ne roagă să-l dăm jos pe Iohannis. O vorbă românească spună că peștele se împute de la cap. Este momentul!”, a spus, luni după-amiază, George Simion.
„Azi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunțam pe 1 septembrie demiterea lui Florin Cîțu, anunțăm azi inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna procedura de suspendare și vom apela la sutele de mii de români care ne contactează și ne roagă să-l dăm jos pe Iohannis”, a zis George Simion.
De precizat că acesta a mai spus că referendumul pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis ar putea avea loc simultan cu alegerile anticipate, posibile după ce Parlamentul va fi respins și a doua variantă de Guvern. „Odată cu alegerile anticipate, trebuie să mergem și la referendum pentru demiterea președintelui. Vom merge către români și îi vom ruga să semneze. AUR va strânge semnături în fiecare localitate din țară. Și în diaspora! Vom merge până la capăt și sperăm ca celelalte partide parlamentare nu se vor lăsa intimidate! Postul de la Palatul Cotroceni să devină cât mai repede vacant! Invităm toate formațiunile să ni le alăture acestui demers”, a mai spus George Simion.
„Noi pregătim tabele pentru ziua de mâine, pentru ceilalți parlamentari. Au semnat deja și parlamentari de la PNL. Mergem până la capăt!”, a reiterat George Simion.
Amintim că PSD nu va vota Guvernul minoritar PNL - UDMR, propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă, a anunţat prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, tot luni, după şedinţa conducerii partidului.
„Am avut un Consiliu Politic Naţional, iar PSD a decis în unanimitate să voteze împotriva Guvernului minoritar PNL - UDMR. Aşa cum am mai spus, orice Guvern minoritar, fără o susţinere serioasă în Parlament, nu reprezintă o soluţie viabilă pentru a combate în mod real pandemia şi nici pentru a gestiona economia. Este clar că dezastrul în care Guvernele conduse de PNL au aruncat ţara nu poate fi reparat de aceiaşi oameni care au condus şi până acum sau de unii chiar mai răi decât aceştia. Încă o dată PNL a arătat chiar prin programul de guvernare depus în Parlament că românii nu contează. Nu există nicio măsură privind creşterea veniturilor, dimpotrivă, vedem doar măsuri care vor conduce la scăderea lor. Mai mult, niciuna dintre cele 10 măsuri propuse de PSD ce aveau ca obiect atât creşterea veniturilor populaţiei, cât şi gestionarea coerentă a pandemiei nu a fost luată în calcul. În schimb, pregătesc taxarea microîntreprinderilor, categoria afectată cel mai greu de criza economică produsă de pandemie", a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu