AUR intră în GREVĂ parlamentară, pe termen nelimitat. Lavric: Protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură!

AUR intră în GREVĂ parlamentară, pe termen nelimitat. Lavric: Protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură!
AUR intră în GREVĂ parlamentară, pe termen nelimitat. Lavric: Protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură!

AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură, a informat, luni, senatorul partidului Sorin Lavric. 

'Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz', a precizat Lavric, care este secretar al Senatului.

Sorin Lavric a adăugat că senatorii AUR vor fi prezenţi în plen, însă nu vor vota, iar ulterior vor merge la Camera Deputaţilor pentru a protesta din nou.

Protestul senatorilor AUR

'Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15,00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat', a spus Sorin Lavric.

Potrivit senatorului AUR, greva parlamentară va înceta când moţiunea de cenzură va fi dezbătută. 'Când va fi depusă vom înceta greva. Dar vă daţi seama că acum invocă pretextul aşteptării verdictului de la Curtea Constituţională şi nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, aşa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenţia', a explicat senatorul AUR, scrie Agerpres.

USR PLUS cere CCR să dezbată mai repede sesizarea privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

USR PLUS a transmis preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură, 'astfel încât o decizie să fie luată rapid şi să nu dureze şi mai mult blocajul existent', informează luni formaţiunea politică. 

'Am solicitat Curții Constituționale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituție stipulează foarte clar că moțiunea trebuie dezbătută și votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moțiunii de cenzură este, astfel, golit de conținut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă', declară Anca Dragu, președinta Senatului. CITEȘTE continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel