AUR sare în sprijinul Bisericii Ortodoxe Române. Claudiu Târziu: E un gest geopolitic de ostilitate

AUR sare în sprijinul Bisericii Ortodoxe Române. Claudiu Târziu: E un gest geopolitic de ostilitate / Sursă foto: AUR
AUR sare în sprijinul Bisericii Ortodoxe Române. Claudiu Târziu: E un gest geopolitic de ostilitate / Sursă foto: AUR

Alianța pentru Unirea Românilor condamnă hotărât refuzul guvernării de a sprijini instituția națională a Bisericii prin alocarea fondurilor necesare comunităților religioase românești din Republica Moldova și din diaspora, și pentru reparația lăcașelor de cult din țară. Majoritatea absolută a contribuabililor la Bugetul de stat sunt credincioși ai cultelor religioase recunoscute și ar fi fost corect ca, în spiritul dreptății, cultele să primească un sprijin minim din partea statului.

AUR subliniază că Biserica Ortodoxă Română este o instituție greu de neglijat ca vector spiritual și factor integrator al spațiului românesc. Ea are meritul de a fi singura instituție națională care a organizat și asistă spiritual, cultural și umanitar diaspora română prin cele 1337 de parohii funcționale din 14 eparhii și 4 mitropolii românești externe.

De asemenea, valoarea geospirituală a Bisericii Ortodoxe Române este incontestabilă. Ea este a doua Patriarhie ca mărime după cea a Moscovei, cu care se află într-un diferend major în Republica Moldova și cea mai numeroasă  Biserică ortodoxă din cuprinsul Uniunii Europene și al spațiului NATO.

„Mitropolia Basarabiei este singura noastră instituție interbelică reactivată la răsărit de Prut. Ea reprezintă o resursă prețioasă și de neînlocuit pe linia confruntării centrului de putere de la Moscova cu Occidentul. Reactivarea ei de către Patriarhia Română a fost un act de dreptate istorică, dar și de curaj geopolitic. Oricine refuză sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române și a Mitropoliei Basarabiei comite un gest geopolitic de ostilitate și devine complice al Rusiei lui Putin”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

AUR rămâne în continuare alături de milioanele de credincioși ai tuturor cultelor din România și va exercita presiuni publice în vederea reluării sprijinului necesar pentru ca Biserica națională să-și poată îndeplini menirea de mamă spirituală a poporului român din țară și de pretutindeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel