EXCLUSIV  AUR trimite flyere prin poștași, odată cu pensiile românilor. Explicațiile Poștei Române. „Vom introduce în Constituție dreptul de a plăti cu bani în numerar și căsătoria între un bărbat și o femeie”

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Seniorii au primit pensia, în decembrie, însoțită de un material de propagandă pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Mai mulți cititori ne-au semnalat faptul că au primit pensia, prin Poșta Română, însoțită de un fluturaș cu informații despre AUR și alegerile din 2024. Mai precis, AUR le promite bunicilor că „vor introduce în Constituție dreptul de a plăti cu bani în numerar și căsătoria între un bărbat și o femeie”.

Practic... George Simion a furat startul campaniei electorale. Cu mult timp înainte de start.

2. -imagine fara descriere- (pliant-aur_81516800.jpg)

„Apărăm România! Ceea ce părea imposibil devine realitate. Guvernul a adoptat măsuri pentru limitarea plăților cu numerar. CEDO vrea să impună României recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex.

AUR va apăra românii, modul nostru de viață și familia normală. 

Vom introduce în Constituție dreptul nostru de a plăti cu bani în numerar și căsătoria între un bărbat și o femeie. Pentru a putea realiza acest lucru, vă cerem să fiți alături de noi în anul 2024 la toate rundele de alegeri”, se arată în flyerul împărțit de poștași.

Oamenii sunt îndemnați să se „alăture” partidului condus de George Simion printr-o aplicație mobilă. AUR le spune românilor că 9 iunie este prima rundă de vot din 2024, moment în care vor fi aleși europarlamentarii.

Am contactat Poșta Română pentru un punct de vedere - în baza cărui contract transmite flyere despre AUR? Care este valoarea contractului? Care este numărul fluturașilor care trebuie trimiși românilor, conform contractului? 

„În urma cererii dumneavoastră adresată Companiei Naționale Poșta Română prin care solicitați informații, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, vă transmitem următoarele:

În ceea ce privește speța descrisă de dumneavoastră, precizăm că este vorba despre un contract comercial care are la bază accesarea serviciului nostru, Postmesager. Acesta este un serviciu deschis oricărui client și de care poate beneficia o gamă largă de parteneri contractuali, cum este și cazul de față.

Pentru client, Postmesager presupune, așadar, accesarea de trimiteri interne prin intermediul Poștei Române, acestea constând în materiale de reclamă, marketing sau publicitate, marketing politic sau publicitate electorală (fluturaşi, flyere, pliante, cataloage, broşuri). Aceste materiale sunt difuzate, după cum precizam, în baza unui contract comercial de prestări-servicii cu termeni de business foarte clar stabiliți.

Compania Națională “Poșta Română” este o societate comercială care acționează pe piața liberă de profil, se autofinanțează în urma relațiilor de business cu clienții, așa încât nu poate pune în circuit public anumite informații interne, din motive de confidențialitate profesională. Precizăm că, în general, Compania este deschisă oricăror relații de colaborare cu partenerii de afaceri, atâta timp cât acestea sunt benefice și contribuie la creșterea cifrei de afaceri pe care o derulează Poșta Română”, a transmis Poșta Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel