Aurel Bălășoiu se declară nevinovat: Familia mă cunoaște foarte bine. Am 37 de ani de căsătorie

Aurel Bălășoiu se declară nevinovat: Familia mă cunoaște foarte bine. Am 37 de ani de căsătorie / Foto: Facebook Aurel Bălășoiu
Aurel Bălășoiu se declară nevinovat: Familia mă cunoaște foarte bine. Am 37 de ani de căsătorie / Foto: Facebook Aurel Bălășoiu

Aurel Bălășoiu, acuzat că ar fi întreținut relații intime cu un băiat care ar fi fost minor, susține că nu este vinovat.

Deputatul Aurel Bălășoiu, acuzat că ar fi întreținut relații intime cu un băiat care ar fi fost minor și exclus din PSD în urma acestor acuzații grave, insistă că nu este vinovat. El recunoaște că apare în pozele indecente apărute pe internet, însă afirmă că nu a întreținut relații cu minori. Mai mult, Bălășoiu a declarat din nou că că nu își dă nici demisia din Parlament până când nu i se prezintă dovezi că este vinovat.  Într-o declarație telefonică oferită pentru Realitatea Plus, el a afirmat că se consideră nevinovat, până la proba contrarie.

"Până nu sunt chemat să mi se prezinte materiale nu mai vorbesc (...) Acum, când vorbim, sunt în fața icoanei", a spus Aurel Bălășoiu.

Întrebat dacă a întreținut relații intime cu un minor, Aurel Bălășoiu a spus: "Niciodată, niciodată, legea să mă pedepsească. Dacă e așa, să mă împuște. (...) Familia mă cunoaște foarte bine. Am 37 de ani de căsătorie. (...) Dacă instanta zice "Bă, ești vinovat, du-te la pușcărie, dă-ți demisia", până atunci lăsăm jocurile cum sunt", a declarat Bălășoiu, în exclusivitate la Realitatea Plus.

PSD l-a exclus din partid pe deputatul Aurel Bălășoiu, în urma unor imagini compromițătoare. Acuzații grave

"Conducerea PSD a decis excluderea din partid a deputatului Aurel Bălășoiu. De asemenea, PSD se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare.PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine,"  a anunțat Partidul Social Democrat. 

Acesta a fost înregistrat în situații compromițătoare cu un minor. Decizia a fost luată pe un grup intern de Whats App al PSD. Marcel Ciolacu a cerut de urgență excluderea lui Aurel Bălășoiu, deputat PSD de Argeș. Imaginile i-au fost trimise lui Marcel Ciolacu. Din câte se pare filmarea ar fi fost făcută într-o cameră de hotel. 

Aurel Bălășoiu, mesaj despre iertare în luna iulie

Aurel Bălășoiu postează pe contul personal de Facebook într-o persoană credincioasă, cu foarte multe fotografii de la biserică. De asemenea, mesajele sale conțin adesea trimiteri religioase și predici. Conform CV-ului său, acesta ar fi absolut facultatea de Teologie. 

"Cu siguranță vi s-a întâmplat până acum ca cineva să greșească în fața voastră și sigur voi ați greșit cuiva. Gândiți-vă însă: dacă ați afla că mâine nu mai sunteți? Sunt convins că nu ne gândim la acest lucru, dar să fim totuși realiști: este posibil ca mâine să nu mai existăm.Este realismul vieții, în zadar refuzăm să îl conștientizăm. Inutil! Ce credeți că ar putea fi mâine? Să vă spun ce gândesc eu. V-ar părea rău până la lacrimi că nu v-ați împăcat cu acea persoană, că nu ați fost bun cu el, orice ar fi făcut. Dar nu, noi preferăm orgolii. De ce să mă plec eu să îmi cer iertare, de ce să fac eu primul pas, ca să fiu desconsiderat de unul sau altul?Aproape întotdeauna suntem și noi de vină, din cauza egoismului nostru. Fără să înțelegem acest lucru, îi subestimăm și îi disprețuim pe ceilalți pentru caracterul lor", a scris acesta în luna iulie. Citește cotinuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel