Aurelian Pavelescu: PNȚCD nu va reacționa

”PNȚCD NU VA REACȚIONA! CUNOAȘTEM MAI BINE CA ORICINE MANUALUL KGB DE PROPAGANDĂ: MARTIRII NOȘTRI AU PLĂTIT CU VIAȚA!

După anunțul că PNȚCD susține lista PSD la alegerile europarlamentare, după ce a fost acceptată pe această listă PE O POZIȚIE ELIGIBILĂ candidatura lui CRISTIAN TERHEȘ, vechi țărănist, dintr-o familie de deținuți politici, statul paralel a declanșat atacul.

DUPĂ MANUALUL KGB: să acopere într-un uriaș scandal acțiunea politică majoră, aceea ca vocea PNȚCD să fie din nou auzită. Minciuna și stigmatizarea, intimidarea, blocarea oricărei dezbateri despre adevărul distrugerii României de statul paralel și poliția politică a acestuia.

Voce puternică în Parlamentul European

De ce n-ar avea dreptul și PNȚCD să aibă o voce puternică în Parlamentul European prin CRISTIAN TERHEȘ, liderul ideologic al generației sale, a cărui familie a supraviețuit gulagului comunist în numele credinței în Hristos și al drepturilor istorice al poporului român, exponent autentic al liniei PNȚCD moștenită chiar din familia sa care s-a opus comuniștilor? De ce n-ar avea dreptul PNȚCD să se lupte pentru principiile sale în Parlamentul European? De ce n-ar avea dreptul PNȚCD să susțină un partid cu care toate celelalte partide au făcut alianțe și au fost aduse la guvernare în ultimii 30 de ani?

PENTRU CĂ KGB-UL A HOTĂRÂT ÎNCĂ DIN 1990 CA PNȚCD SĂ DISPARĂ, IAR ACEST ORDIN A FOST DAT SECURITĂȚII ȘI A FOST DUS LA ÎNDEPLINIRE!

Astăzi KGB acționează sub hainele neo-marxiștilor și neo-liberalilor, cei care se opun unei Uniuni Europene puternice a popoarelor, pentru a distruge Uniunea. SE VĂD REZULTATELE!

PNȚCD nu va reacționa

De aceea, PNȚCD NU VA REACȚIONA, nu va face jocul rețelei noii Securități și a KGB-ului din spatele ei! Nu vom răspunde provocărilor!

Sunt uluit cât de mulți apar astăzi ca iubitori ai PNȚCD, cât de mulți au dus grija partidului ani și ani, au stat în suflet cu IULIU MANIU și ION MIHALACHE. Cât de mulți, aflați pe la tot felul de partide, s-au descoperit într-o singură zi, de fapt în câteva ore, MARI ȚĂRĂNIȘTI! Cât de mulți și-au amintit de mine și vor să mă aducă pe ”calea cea bună”, cu artileria grea a propagandei statului paralel care domină mass-media pentru a mă compromite. Când, în alte vremuri, în care nici eu și nici poporul nu cunoșteam rețelele din care făceau parte și am fost în tabăra anti-PSD, tot împotriva abuzurilor de atunci, nici nu îndrăzneau să-mi treacă prin față. Vă știu pe toți, nu valorați nici cât o ceapă degerată! Nu vă voi da satisfacția de a vă răspunde, pentru că nu voi lucrați, ci KGB-ul din spatele vostru și uriașa mașină de dezinformare. VOI SUNTEȚI NIMENI ȘI VEȚI RÂMÂNE ÎN ISTORIE CA TRĂDĂTORI!

PNȚCD va cere românilor să-l trimită în Parlamentul European pe CRISTIAN TERHEȘ, pentru ca vocea noastră să fie auzită și acolo unde se pot face sau desface destine ale unor națiuni! PNȚCD susține lista PSD pentru alegerile europarlamentare și desfide pe oricine care crede că ne poate împiedica să fim pe scena politică!”, se arată într-o postare pe contul de Facebook al lui Aurelian Pavelescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel