Aurescu, la Pentagon și Casa Albă: diplomatul cere trupe în România

Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a avut vineri întâlniri cu înalți oficiali ai Pentagonului și ai Casei Albe, în cadrul cărora a reiterat solicitarea privind sporirea prezenței NATO și SUA în țările din flancul estic al alianței. Aurescu a a abordat în discuțiile cu americanii aspecte referitoare la necesitatea numirii unui nou ambasador al SUA la București și intrarea României în programul Visa Waiver.

Bogdan Aurescu a avut întrevederi cu Celeste Wallander, Senior Director şi asistent special al Preşedintelui SUA pentru Rusia şi Asia Centrală în cadrul echipei de securitate naţională – Consiliul de Securitate Naţională, la Casa Albă, și respectiv cu Derek Chollet, Asistent pentru securitate internaţională al Secretarului SUA al Apărării, la Pentagon, se arată într-un comunicat al MAE remis redacției.

În cadrul întrevederii cu Celeste Wallander, oficialul român a abordat în principal modalitățile de intensificare a Parteneriatului Strategic bilateral în domeniul politico-militar și de securitate, pe fundalul evoluțiilor îngrijorătoare din imediata vecinătate a României. Bogdan Aurescu a subliniat importanța pe care România o acordă Parteneriatului Strategic cu SUA în cadrul politicii externe a României și a reiterat argumentele privind sporirea prezenței SUA și NATO în statele Alianței din flancul estic al acesteia, inclusiv în România.

Oficialul român a făcut o prezentare detaliată a evaluării românești asupra perspectivelor de evoluție din vecinătatea României. Ambii oficiali au constatat că evaluările României și SUA asupra situației de securitate din Vecinătatea Estică a Alianței sunt deplin convergente, fiind necesară identificarea concretă a măsurilor de asigurare a Aliaților estici.

În urmă cu două zile, Aurescu s-a întâlnit cu asistenul secretarului de stat pentru afaceri europene și euroasiatice, Victoria Nuland. Diplomatul român a vorbit și în cadrul acestei întrevederi despre nevoia sporirii efectivelor NATO pe teritoriul României.

În discuțiile cu oficialii Pentagonului și ai Casei Albe au mai fost abordate aspecte privind necesitatea numirii unui nou ambasador al SUA la București și intrarea României în programul Visa Waiver.

Citește și: ANALIZĂ DC NEWS. Bucureștiul cere NATO să-i consolideze securitatea. UE: România poate trage definitiv Republica Moldova din sfera de influență a Rusiei


În cadrul discuţiilor cu Derek Chollet, au fost discutate progresele înregistrate în procesul de punere în aplicare a Acordului bilateral privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA din România, cel mai important proiect strategic din istoria relaţiilor bilaterale, fiind reconfirmat obiectivul comun al părţilor privind operaţionalizarea sistemului de la Deveselu, la orizontul anului 2015, neexistând niciun fel de întârzieri, mai spune MAE.

Partea română a pledat pentru extinderea cooperării militare bilaterale, inclusiv din perspectiva actualului context regional de securitate. Demnitarul român a prezentat perspectivele României asupra climatului regional de securitate, argumentând, în context, necesitatea unei creşteri a prezenţei SUA şi NATO în statele Aliate de la frontiera estică a Alianţei, inclusiv în România. Bogdan Aurescu a subliniat că, pe fondul crizei din Ucraina, coeziunea Alianţei şi angajamentul puternic al tuturor statelor Aliate faţă de principiul apărării colective capătă o importanţă sporită.

Bogdan Aurescu a arătat că o cooperare consolidată cu SUA în regiunea Mării Negre, substanţierea prezenţei americane, alături de cea a altor aliați în zonă vor contribui la stabilizarea strategică a regiunii şi la descurajarea factorilor de instabilitate. A evidenţiat, de asemenea, rolul politicii NATO a uşilor deschise în promovarea stabilităţii şi securităţii în spaţiul euro-atlantic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel