Prețurile metalelor prețioase au crescut în perioada 1 ianuarie - 17 ianuarie.
Prețul aurului, în creștere cu peste 10 procente
Aurul a început anul 2014 pe un trend ascendent, înregistrând în perioada 1 ianuarie - 17 februarie o creştere de preţ de cca 10,2%. La începutul anului curent, cotaţia aurului pe bursele internaţionale se situa în jurul valorii de 1.205 USD/uncie, iar la finalul intervalului analizat a atins cca 1.328,5 USD/uncie.
"Preţul aurului a crescut şi a ajuns la niveluri neatinse din octombrie 2013, pe fondul unor rezultate slabe ale economiei SUA, care au pus presiune pe dolarul american, crescând interesul investitorilor pentru active de refugiu precum metalele preţioase", a explicat Cosmin Enache, Director General Adjunct al casei de brokeraj (SSIF) Equity Invest.
Prețul argintului a înregistrat cea mai importantă creștere
Argintul a fost metalul preţios cu cea mai mare creştere procentuală de preţ în intervalul 1 ianuarie- 17 februarie 2014, cotaţiile sale crescând pe bursele internaţionale cu cca 11,3% per ansamblul perioadei precizate - de la cca 19,4 USD/uncie, la aproximatix 21,6 USD/uncie.
"Creșterea impresionantă de pe piața argintului are la bază aceiași factori fundamentali precizaţi anterior, care au susţinut metalele preţioase în ansamblul lor, însă tradițional acest instrument prezintă o volatilitate mult mai ridicată comparativ cu piața aurului", a precizat Cosmin Enache.
Paladiul și platina, creștere ușoară
În intervalul 1 ianuarie - 17 februarie 2014, preţul paladiului a crescut cu cca 3,4%, cotaţiile sale încheind perioada respectivă în jurul valorii de 738,5 USD/uncie. Preţul platinei a crescut, de asemenea, în intervalul analizat, cu cca 4,1% - respectiv până la cca 1.425 USD/uncie.
"Dacă ar fi avut un comportament exclusiv de metale preţioase, creşterile de preţ ale platinei şi paladiului poate că ar fi fost mai mari; ambele metale au însă şi o largă utilizare industrială, aşa încât prezintă şi comportament de marfă pur și simplu; astfel, o serie de date dezamăgitoare privind economia Chinei, precum şi vânzările sub aşteptări de automobile în SUA au temperat creşterile de preţ pentru paladiu şi platină, aceste metale preţioase având o largă utilizare în industria catalizatorilor auto", a mai arătat Cosmin Enache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu