Universităţile australiene au anunţat interzicerea relaţiilor sexuale şi romantice între doctoranzi şi conducătorii lor de doctorat.
Noile prevederi au fost introduse miercuri de către Universities Australia, o organizaţie-umbrelă care reuneşte universităţi din întreaga ţară, informează DPA. "Progresul academic al unui student nu trebuie să depindă niciodată de consimţământul asupra unei relaţii sexuale cu conducătorul de doctorat sau cu membru al personalului", se indică în prevederile menţionate.
Noua politică vine la exact un an de la un raport al Comisiei pentru Drepturile Omului despre agresiunile şi hărţuirile sexuale din universităţile australiene, care a descoperit că jumătate dintre studenţii din Australia au fost hărţuiţi sexual cel puţin o dată pe an, iar 7% au fost agresaţi sexual o dată la doi ani.
Potrivit noilor prevederi, cadrele universitare trebuie înlocuite dacă relaţia cu studenţii pe care îi îndrumă în mod direct depăşeşte un cadru de cercetare, în condiţiile în care o dinamică de putere inegală îi poate face pe studenţi vulnerabili la exploatare. Catriona Jackson, director executiv al Universities Australia, susţine că între conducătorii de doctorat şi studenţi există o relaţie de putere. Astfel că o legătură romantică sau sexuală între aceştia este "un conflict clar de interese". "De asemenea, o relaţie sexuală sau romantică care se dezvoltă în acest context ridică întrebări cu privire la capacitatea de consimţământ şi integritatea academică", a subliniat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News