Australia. 10 ţestoase dintr-o specie în pericol critic de dispariţie, eliberate în sălbăticie

Zece ţestoase dintr-o specie aflată în pericol critic de dispariţie au fost eliberate joi în mediul lor natural, pe coasta nordică a Australiei, pentru a marca Ziua mondială a broaştelor ţestoase, potrivit Xinhua.

Bellinger River Snapping Turtle, una dintre cele mai rare specii de ţestoase de pe Terra, a fost aproape distrusă cu patru ani în urmă când un virus bizar a decimat populaţia. 'Înainte de declanşarea epidemiei, numărul estimat al acestor ţestoase de apă dulce era de 4.500 şi trăiau în regiunea Bellinger Catchment - singurul loc din lume unde este întâlnită această specie', a precizat ministrul Mediului din statul New South Wales (NSW), Matt Kean.

'Din păcate, 90% dintre exemplare au dispărut în 2015, din cauza virusului'. 'Circa 20 de exemplare care nu au fost afectate de virus au fost prelevate din apele râului şi crescute în captivitate la grădina zoologică Taronga ca parte din eforturile de a asigura viitorul acestei specii şi a ameliora calitatea mediului pentru generaţiile viitoare.' 'Astăzi, cu prilejul Zilei mondiale a ţestoaselor, este fantastic să putem anunţa că programul de creştere în captivitate s-a dovedit un succes şi am eliberat 10 exemplare tinere înapoi în habitatul lor natural'.

Un număr de 22 de ţestoase sănătoase au depus ouă în primul an din programul de creştere în captivitate, finanţat cu 100 de milioane de dolari australieni (68,75 milioane de dolari americani) prin fondul Saving our Species. În 2018, alte 31 de ţestoase sănătoase au depus ouă. 'Principalul obiectiv al Saving our Species Fund este de a asigura viitorul plantelor şi animalelor aflate în pericol de dispariţie în NSW astfel încât să poată trăi în siguranţă în habitatul lor natural', a spus Kean. 'Proiectul din Bellinger River demonstrează că, prin sprijinul puternic al comunităţii şi prin încheierea de parteneriate, putem aduce o schimbare pozitivă reală în ceea ce priveşte speciile ameninţate cu dispariţia'. Potrivit Melindei Pavey, membră a forului legislativ al New South Wales, cele zece ţestoase eliberate vor fi monitorizate cu atenţie cu sprijinul comunităţii locale. 'Cetăţenii care locuiesc pe malurile acestui râu sunt pasionaţi de protejarea florei şi faunei care are nevoie de sprijinul lor', a spus aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel