Jucătoarele de tenis Irina Begu, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea s-au calificat, miercuri, la Melbourne, în runda a doua a probei feminine de dublu a turneului Australian Open.
Begu şi Niculescu au trecut de cuplul croato-german Mirjana Lucic-Baroni/Andrea Petkovic cu 6-7 (6), 6-3, 6-2, după două ore şi 19 minute. Favoritele numărul 10 au câştigat un meci al nervilor, în care au transformat 4 din cele 17 mingi de break create, în timp ce adversarele au profitat de doar una din cele 9 de oportunităţi de break.
Româncele şi-au asigurat un cec 22.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA, iar adversarele din turul al doilea vor fi australiencele Jessica Moore/Ellen Perez.
Anul trecut, Niculescu şi americanca Abigail Spears au fost învinse în primul tur la Melbourne de cuplul Lucic-Baroni/Petkovic, Begu pierzând şi ea în prima runde la dublu, alături de Lara Arruabarrena.
Perechea Sorana Cîrstea/Beeatriz Haddad Maia
În turul secund s-a calificat şi perechea româno-braziliană Sorana Cîrstea/Beeatriz Haddad Maia, după 6-2, 6-2 cu Veronika Kudermetova (Rusia)/Arina Sabalenka (Belarus), în doar 53 de minute. Următoarele adversare ale cuplului Cîrstea/Haddad Maia vor fi câştigătoarele din meciul Alize Cornet (Franţa)/Heather Watson (Marea Britanie) - Alicja Rosolska (Polonia)/Abigail Spears (SUA), cap de serie numărul 15.
[citeste si]
Tot miercuri, Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savciuk au dispus cu 6-3, 6-3 cu cuplul Katerina Kozlova (Ucraina)/Iulia Putinţeva (Kazahstan), adversarele din turul al doilea fiind cehoaicele Lucie Safarova/Barbora Strycova, cap de serie numărul patru. În alt meci, Mihaela Buzărnescu şi argentinianca Maria Irigoyen au fost întrecute de cuplul Su-wei Hsieh (Taiwan)/Shuai Peng (China), cap de serie numărul opt, cu 6-3, 7-5.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News