Australian Open: Monica Niculescu și Ana Bogdan, eliminate în primul tur

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu și Ana Bogdan au fost învinse de rusoaice, marți, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului. Din șase românce aflate pe tabloul principal de simplu la Melbourne, doar Irina Begu și Sorana Cîrstea au trecut de primul tur.

Niculescu (29 ani, 32 WTA), finalistă sâmbătă la Hobart, a fost întrecută surprinzător de Ana Blinkova (18 ani, 189 WTA), venită din calificări, cu 6-2, 4-6, 6-4, după două ore și 15 minute.

Ana Bogdan (24 ani, 125 WTA), ajunsă în premieră pe tabloul principal la Melbourne, venind din calificări, a fost învinsă de Elena Vesnina (30 ani, 18 WTA), cu 7-5, 6-2, într-o oră și 22 de minute.

Niculescu și Bogdan vor primi câte 10 puncte WTA și 50.000 de dolari australieni pentru participare.

Monica Niculescu va continua la dublu, alături de americanca Abigail Spears, cele două fiind capi de serie numărul 9. Adversarele din primul tur vor fi Mirjana Lucic-Baroni (Croația) și Andrea Petkovic (Germania).

După runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, din cele șase românce aflate pe tabloul principal de simplu Simona Halep, Monica Niculescu, Patricia Țig și Ana Bogdan părăsesc turneul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel