Sorana Cîrstea a învins-o categoric pe favorita numărul 20, sportiva cehă Petra Kvitova, dublă câștigătoare de Grand Slam.
După ce în urmă cu un an Sorana Cîrstea (38 WTA) furniza surpriza la Melbourne, elimininând-o în turul doi pe Kvitova, românca a repetat isprava și la ediția de anul acesta, în turul inaugural, de data aceasta într-o manieră categorică și entuziasmantă.
Astfel, Soranei Cîrstea i-au fost necesare doar o oră și 12 minute ca să se înscrie pe lista eliminatoarelor de capi de serie, impunându-se cu un surprinzător 6-2, 6-2 în fața fostului număr 2 mondial.
După un debut de meci cu un game câștigat de Kvitova la zero și cu Cîrstea nevoită să salveze o minge de break în game-ul doi, meciul a luat o turnură neașteptată.
Românca s-a impus prima dată pe serviciul cehei, pentru un 2-1 ce putea fi considerat accidental, mai ales că în game-ul 6, la 3-2 Cîrstea a mai fost pusă o dată în situația de a salva minge de break.
Ceea ce părea accidental, a fost întărit de al doilea break al româncei, care a dus scorul la 5-2 și mai apoi a câștigat cu 6-2, un prim set în care Kvitova a fost lipsită de concentrare la serviciu, unde a făcut 4 duble greșeli și a avut un procentaj neverosimil de 36% reușite pe primul serviciu.
Setul secund s-a desfășurat aproape la fel, cu diferența că favorita 20 și-a îmbunătățit serviciul, însă în fața unei Sorana Cîrstea cu un avantaj de moral ce a făcut diferența.
Românca a făcut două break-uri consecutive, pentru 2-1 și 4-1, urmând ca la 5-2 să rateze două mingi de meci pe serviciul cehei, șanse de a închide meciul fructificate apoi din a treia încercare în game-ul imediat următor.
În turul următor Sorana Cîrstea va avea parte de o adversară ceva mai accesibilă, din punct de vedere al clasării în topul mondial, ea urmând să se confrunte cu slovaca Kristina Kucova, o sportivă tot de 31 de ani, aflată pe locul 96. Aceasta a trecut în primul tur de japoneza Misaki Doi (75 WTA), potrivit Mediafax.
Cele două s-au mai întâlnit în 2017, la Shenzen, în China, Sorana Cîrstea impunându-se atunci cu 2-1 (6-3, 4-6, 6-4).
Pentru prezența în turul doi al Australian Open, Sorana Cîrstea va primi un premiu în bani de 102.200 dolari, precum și 70 de puncte WTA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu