Austria: Partidul Libertăţii va sprijini un vot de neîncredere în cancelarul Kurz (presă)

Partidul Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta) din Austria va susţine un eventual vot de neîncredere în cancelarul conservator Sebastian Kurz, scrie marţi cotidianul austriac Oesterreich, citându-l pe ministrul de interne demis, Herbert Kickl, în contextul în care opoziţia parlamentară pregăteşte un astfel de vot, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Conform site-ului Oe24, Kickl a declarat că partidul său nu va iniţia un vot de neîncredere, dar dacă o astfel de moţiune va fi dezbătută în parlament, Partidul Libertăţii îşi va retrage sprijinul pentru Kurz. Toţi miniştrii din Partidul Libertăţii şi-au prezentat luni seara demisiile din guvernul de coaliţie din Austria, după ce cancelarul conservator Sebastian Kurz i-a propus preşedintelui ţării, Alexander Van der Bellen, demiterea ministrului de interne Herbert Kickl, după publicarea, vineri, a unei înregistrări video compromiţătoare pentru liderul FPOe, Heinz-Christian Strache, în care se vorbea despre finanţări ruse în sprijinul formaţiunii, în schimbul încredinţării de contracte publice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel