Premieră în Uniunea Europeană: Austria adoptă vaccinarea obligatorie a adulților.
Publicitate
Parlamentul de la Viena a adoptat joi legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19, Austria devenind prima ţară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură pentru a lupta împotriva pandemiei, în pofida numeroaselor proteste de stradă, transmite AFP, conform Agerpres.
Proiectul de lege, anunţat în noiembrie pentru a impulsiona o campanie de vaccinare şovăielnică, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.
'Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze', a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa presei, înaintea şedinţei din parlament. El a recunoscut că subiectul 'face obiectul unei dezbateri intense şi pasionate'.
În plus faţă de Verzi, partenerii de coaliţie ai conservatorilor, proiectul a fost susţinut şi de conducerea partidelor social-democrat şi liberal. Singura care s-a opus a fost extrema dreapta, în numele apărării libertăţilor individuale. Liderul FPO (Partidul Libertăţii), Herbert Kickl, care se opune vehement vaccinurilor, a acuzat în timpul dezbaterilor 'un proiect care deschide calea totalitarismului în Austria'. 'Nu avem majoritate astăzi în parlament, dar o avem în exterior', a mai spus el, promiţând să sfideze legea.
Mulţi austrieci se opun noii legi şi manifestează cu zecile de mii practic în fiecare weekend. Guvernul insistă că obiectivul nu este de a impune nici vaccinarea cu forţa, nici sancţiuni financiare. Acestea vor putea ajunge la 600-3.600 de euro, dar vor fi ridicate dacă respectivul contravenient se va vaccina în termen de două săptămâni. Votul de joi a intervenit în timp ce Austria a raportat un număr record de infectări, aproape 30.000. În jur de 72% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, procent inferior celui din Franţa ori Spania.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. A fost anunţată şi o loterie, cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi. Pentru a le lăsa timp recalcitranţilor, care vor primi o scrisoare de convocare la vaccinare, faza controalelor va începe la mijlocul lunii martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu