Austria ia în considerare o taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a declarat sâmbătă vicecancelarul Werner Kogler, transmite Reuters.
Politicianul de la Partidul Verzii din Austria a explicat că vrea să decidă până la începutul lui 2023 cum va fi aplicată taxa, aceasta putând fi aplicată retroactiv, pentru profiturile din 2022.
"Ceva se va întâmpla. Îndrăznesc să anunţa asta acum", a declarat oficialul austriac, la postul de televiziune Oe1.
În septembrie, Guvernul austriac a prezentat un nou pachet de sprijin, din care sunt alocaţi 1,3 miliarde de euro pentru a acoperi până la 30% din costurile cu combustibilul, gazele sau energia, din 1 februarie 2022 până în 30 septembrie.
Gaspar, directorul Departamentului fiscal din FMI, a spus că taxarea profiturilor excesive ar putea furniza o sursă permanentă de venituri la bugetul unei ţări, însă iniţiativa pe care o are în vedere în prezent Uniunea Europeană este una "problematică" pentru că violează certitudinea fiscală.
Fost ministru de Finanţe al Portugaliei, acesta a precizat că în opinia FMI sistemul de taxe ar trebui să fie clar, predictibil şi dominat de lege, ceea ce înseamnă că o propunere de a taxa profiturile excesive "care să se aplice profiturilor deja realizate este o iniţiativă problematică". În opinia expertului FMI, decizia Comisiei Europene de a avansa o astfel de soluţie a fost adecvată la acel moment, având în vedere mărimea considerabilă a profiturilor şi nevoia de a proteja categoriile vulnerabile.
Cu toate acestea, FMI consideră că o taxă ad hoc pe profiturile excesive ar viola principiul certitudinii fiscale. "Este clar că regulile jocului sunt modificate", a spus Vitor Gaspar într-un interviu pentru Reuters.
Ţările membre UE discută în prezent dacă firmele petroliere care fac profituri record, în contextul crizei energetice declanşate de invazia rusească din Ucraina, ar trebui să plătească taxe suplimentare pentru a-i ajuta pe consumatori să facă faţă exploziei inflaţiei.
Grupul petrolier francez TotalEnergies a estimat luna trecută că ar putea plăti taxe suplimentare de peste un miliard de euro dacă UE aprobă planurile Comisiei de a impune taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor de petrol şi gaze.
Într-un nou raport cu privire la politicile bugetare, denumit "Fiscal Monitor", publicat miercuri, FMI susţine că o taxă permanentă pe profiturile excepţionale rezultate de pe urma extragerii de combustibili fosili ar putea fi avută în vedere, dacă nu există în vigoare un alt mecanism fiscal mai adecvat. Aceasta ar permite unui guvern să majoreze veniturile fără a majora inflaţia sau a reduce investiţiile, şi ar evita distorsiunile create de o taxă temporară asupra profiturilor excepţionale.
De asemenea, astfel de măsuri ar permite o mai bună partajare a riscului între guvern şi sectorul privat, a spus Gaspar. De exemplu, în timpul pandemiei, guvernele au majorat cheltuielile fiscale pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, iar la rândul lor firmele au beneficiat de pe urma acestui lucru.
"Sectorul public asigură societatea în perioade dificile dar pentru ca acest model să fie viabil ar trebui să participe şi la perioadele bune. O taxă pe profiturile excesive poate fi de ajutor în acest efort", a spus Gaspar. Acesta a recunoscut totuşi că FMI are o viziune sistemică detaşată cu privire la acest subiect, în timp ce Comisia European gestionează o criză care ameninţă să arunce Europa în recesiune.
"Nu cunoaştem detaliile. Ceea ce discutăm la acest moment sunt posibilităţile şi cum anume vor fi implementate opţiunile de politici", a precizat expertul FMI, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News