Austria, în căutarea unor chiriași pentru casa natală a lui Adolf Hitler

Se caută chiriași pentru casa natală a lui Adolf Hitler, din Braunau-am-Inn, rămasă nelocuită din 2011.

Ministerul austriac de Interne vrea să lanseze un apel public pentru a găsi un administrator pregătit să se instaleze în casa natală a lui Adolf Hitler. Locuința din Braunau-am-Inn este deținută, din 1972, de statul austriac și proprietari privați, acest sistem fiind ales pentru a împiedica transformarea imobilului într-un loc de pelerinaj pentru neonazişti, scrie Mediafax.

Proprietarul actual, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a refuzat închirierea acesteia unei universităţi populare şi unui centru de caritate dedicat migranţilor, aşa cum i-au propus statul şi municipalitatea.

Ministerul doreşte însă ca toate asociaţiile/ companiile/ firmele care sunt interesate de această clădire să anunţe acest lucru cât mai curând, a spus ministrul de Interne, Hermann Feiner, subliniind că speră să primească nişte răspunsuri până la sfârşitul anului.

Citește și Fotografii cu Adolf Hitler, publicate în premieră

Chiria cerută pentru impozanta clădire-monument de 800 de metri pătraţi în care dictatorul nazist, născut în 1889, a trăit până la vârsta de trei ani, ajunge la "4.600 de euro pe lună", a spus Feiner.

Deși casa natală a lui Hitler nu mai este locuită de trei ani de zile, mai multe oferte de cumpărare formulate de statul austriac au fost respinse de proprietar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel