Magnus Brunner ministrul austriac de Finanţe din Guvernul condus de Karl Nehammer, a declarat miercuri că ţara vecină Italia a arătat că introducerea unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor nu este o idee bună, transmite Reuters.
Declaraţia lui Brunner a fost făcută după întâlnirea cu reprezentanţii sectorului bancar din Austria. Italia a anunţat în mod suprinzător introducerea unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, autorităţile de la Roma precizând luna aceasta că a fost impus un plafon de 0,1% din activele totale ale unei bănci.
Chiar dacă şi alte state din Europa, precum Spania şi Ungaria, au introdus taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, analiştii sunt de părere că decizia autorităţilor italiene a luat piaţa pe nepregătite şi a afectat în mod serios încrederea investitorilor.
La scurt timp după ce vicepremierul Matteo Salvini a anunţat că Italia a convenit o 'retragere de 40% din profiturile suplimentare în valoare de mai multe miliarde de euro ale băncilor' pentru 2023, valoarea de piaţă a băncilor italiene a scăzut cu 9,5 miliarde de euro.
Băncile austriece intenţionează să prezinte măsuri comune în următoarele zile pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu dificultăţi în achitarea împrumuturilor ipotecare cu dobândă variabilă, anunţa săptămâna trecută Willi Cernko, directorul general al Erste Group Bank AG.
'Dacă cei care au luat împrumuturi cu dobândă variabilă se confruntă în mod individual cu situaţii de criză, băncile austriece îşi vor aduce contribuţia prin intermediul unor concesii', a explicat Cernko, într-o postare pe LinkedIn.
Acesta a informat că aproximativ jumătate din toate creditele sunt deja protejate prin rate fixe. Anunţul vine în contextul în care politicienii din Austria se pregătesc de alegerile din 2024, alăturându-se oficialilor europeni care critică băncile pentru majorarea costurilor de împrumut în timp ce menţin scăzute dobânzile la economii.
Politicienii austrieci aflaţi în opoziţie au cerut măsuri pentru sprijinirea gospodăriilor, inclusiv o taxă specială pe bănci, plafonarea dobânzilor la împrumuturi şi forţarea creditorilor pentru a oferi dobânzi mai ridicate la depozite. Ministrul austriac al Afacerilor Sociale, Johannes Rauch, a cerut Asociaţiei Protecţiei Consumatorului din Austria (VKI) să verifice dacă băncile menţin în mod incorect dobânzile la depozite aproape de zero.
Cernko susţine că băncile respectă solicitările BCE de a-şi majora profitabilitatea şi de a sprijini construirea rezervelor de capital (capital buffers) pentru viitoarele crize. 'Măsurile arbitrare şi lipsite de perspectivă care slăbesc industria bancară afectează şi climatul investiţional din Austria', a avertizat şeful Erste. Pe piaţa serviciilor de retail bancar din Austria, Erste Group Bank AG concurează cu Raiffeisen, Bawag Group AG şi Bank Austria (subsidiara UniCredit SpA), scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News