Austria: Nepotul ultimului împărat al dinastiei Habsburg trebuie să renunţe la particula de nobleţe, a stabilit Curtea Constituţională

Nepotul ultimului împărat al dinastiei Habsburg trebuie să renunţe la particula de nobleţe, a stabilit Curtea Constituţională a Austriei, într-o decizie făcută publică marţi, transmite dpa, scrie Agerpres.

Karl Habsburg-Lothringen se prezenta pe pagina sa de internet Karl von Habsburg, încălcând astfel legea austriacă prin care au fost abolite aristocraţia şi titlurile nobiliare, după căderea monarhiei, în 1918.

Cazul a ajuns la Curtea Constituţională după ce nepotul lui Carol I a contestat o amendă simbolică ce i-a fost aplicată pentru folosirea cuvântului "von".

Habsburg-Lothringen a argumentat că i-au fost încălcate dreptul la liberă exprimare, viaţa de familie şi egalitate în faţa legii. Curtea i-a respins acţiunea, cum argumentul că "abolirea aristocraţiei trebuie văzută ca o măsură de a crea egalitate".

Tribunalul a admis în schimb că Habsburg-Lothringen nu poate fi obligat să plătească amenda respectivă, în condiţiile în care legea privind abolirea aristocraţiei nu a fost actualizată şi amenda maximă prevăzută în textul ei este în coroane, şi nu în euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel