Austria, singura ţară europeană care se mai opune intrării României în Schengen. Care sunt motivele. Rareş Bogdan: Dacă nu vor fi convinşi, asta poate face preşedintele Iohannis

Facebook Comisia Europeana
Facebook Comisia Europeana

Austria este singura ţară care se mai opune aderării la spaţiul Schengen a României. Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte PNL, a explicat ce poate face preşedintele Klaus Iohannis pentru ca România să nu pice la vot în consiliul JAI, dar şi care sunt motivele pentru care Austria se opune. 

"Acolo sunt două sau chiar trei componente. În primul rând, este vorba despre fondurile care ar urma să fie împărţite pentru sprijinul migranţilor, 3,4 miliarde euro. Austria solicită sprijin din partea României şi Bulgariei în împărţirea acestor bani. 

În al doilea rând, Austria are 85.000 imigranţi, dintre care 75.000 ilegali, nimeni nu ştie cum au ajuns pe teritoriul Austriei. Ministrul de Interne a acuzat că o parte dintre ei au ajuns prin România, dar noi am oferit am oferit date că graniţa cu Serbia este forţată de 30-40 de ori pe zi, în timp ce graniţa cu Ungaria este forţată de 800 - 900 ori pe zi, existând zile cu 1000 de forţări ale gardului construit de guvernul Orban. 

CITEŞTE ŞI Reversul medaliei pentru Olanda. Poate pierde o funcție cheie în UE din cauză că blochează aderarea României la Schengen

După asta, a fost chestiunea legată de rele tratamente. Au existat multiple plângeri făcute de migranţi cu privire la relele tratamente, violenţă fizică, molestare, din partea Poliţiei de Frontieră, a vameşilor. În ultimii doi ani de zile, nicio plângere nu a existat din partea Poliţiei de Frontieră din România, ceea ce ne clasează pe primul loc în zona de sud-est a Europei. Există sute de plângeri anuale la adresa Ungariei şi Bulgariei. 

De asemenea, Austria are alegeri în Austria Inferioară, de acolo de unde vine ministrul de Interne. Pe 23 ianuarie sunt alegerile, iar partidul său este pe locul al treilea în sondaje. Aceasta este o altă chestiune care a dus la poziţionarea mai violentă a ministrului de Interne cu privire la migraţie. 

Dar cel mai important lucru este că azi, la Atena, are loc reuniunea şefilor de stat din EPP, 9 la număr, iar la masa rotundă vor fi Klaus Iohannis şi cancelarul Austriei, Nehammer. Iar luni, la Tirana, în Albania, într-o nouă încercare a UE de a se poziţiona şi în afara spaţiului comunitar, Ursula von der Leyen va avea o întrunire de lucru cu cei 27 de şefi de state şi de guverne din UE. Din nou, Klaus Iohannis va fi la aceeaşi masă cu cancelarul Nehammer. 

Eu cred că, în momentul ăsta, unica negociere e cu Austria şi părerea mea este că va putea fi convinsă pentru a accepta extinderea spaţiului Schengen cel puţin pentru Croaţia şi România, existând posibilitatea decuplajului de Bulgaria", a explicat Rareş Bogdan la B1 TV. 

VEZI ŞI Aderarea României la Schengen figurează ca primul punct pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 8 decembrie

Soluţie pentru ca România să nu pice la vot

"Austria este în ruta migraţiei din coridorul balcanic şi este prima ţară din centrul şi vestul Europei unde migranţii caută să rămână şi să îşi găsească un loc de muncă. La preşedinţia Consiliului European urmează Suedia şi apoi Ungaria. Eu am încredere 95% că vom reuşi acum, dar dacă nici Nehammer şi nici Karner  (n.r. cancelarul Austriei şi Ministrul de Interne) nu se vor lăsa, sunt sigur că preşedintele Iohannis va extrage România de pe agenda Consiliului JAI şi va muta asta la o şedinţă viitoare", a concluzionat prim-vicepreşedintele PNL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel