În ciuda apropierii de instituțiile europene și a dorinței de cooperare în domeniul apărării, cetățenii Austriei nu doresc să intre în Alianța Nord Atlantică.
Un sondaj realizat de realizat de Societatea Austriacă pentru Politică Europeană a arătat că doar doi din zece cetățeni ar vota în favoarea unui posibil referendum privind aderarea la NATO.
Dintr-o mie de intervievați, 60% au declarat că sunt împotriva intrării țării în NATO, 20% s-au abținut de la răspuns, în timp ce doar 2 din zece respondenți s-au arătat pro-aderare NATO.
Acest lucru a fost declarat de Paul Schmidt, secretar general al OGFE. Totuși, potrivit aceluiași sondaj, sprijinul poporului austriac pentru UE rămâne ferm, peste 68% dintre cei intervievați fiind în favoarea menținerii Austriei în cadrul UE. În plus, doi din trei cetățeni ar fi de acord cu o intensificare a cooperării între statele membre UE în probleme de securitate și apărare comună.
După cum a raportat Euractiv, sondajul nu relevă o neutralitate completă: aproximativ jumătate din cei intervievați consideră că este ”important” dacă nu ”foarte important” ca UE și membrii săi să continue să sprijine Kievul în lupta sa împotriva Moscovei.
Potrivit lui Schmidt, aceasta nu este o contradicție pentru că astfel se conturează ”cea mai puternică și mai independentă Europă din lume”, o Europă din care Viena dorește să facă în continuare parte, dar păstrând distanța față de NATO.
Citește și: Discursul lui Zelenski în Parlamentul Austriei: Parlamentarii de extremă dreapta au părăsit sala
În Austria, o dezbatere asupra neutralității a fost reaprinsă în februarie, după ce 90 de experți și personalități publice au cerut într-o scrisoare deschisă o reorientare a politicii de securitate austriece, criticând faptul că națiunea rămâne în afara conflictelor militare la un an după invadarea Ucrainei de către Rusia.
O poziție la care, la sfârșitul lunii martie, o mare reprezentanță parlamentară a răspuns părăsind camera în timpul legăturii video cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, considerând intervenția sa ca fiind o ”încălcare a neutralității austriece”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu