Zeci de persoane au trăit momente de panică după ce autobuzul în care se aflau a fost cuprins de flăcări.
Două echipaje de pompieri și o autospecială SMURD au intervenit în această după-amiază între localitățile Mândra și Alămor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autobuz plin cu pasageri.
Din fericire nu au existat victime, iar pasagerii s-au autoevacuat. Pompierii au acționat în cel mai scurt timp posibil pentru stingerea flăcărilor care au cuprins tot mijlocul de transport.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ o jumătate de oră. Nu se cunoaște însă cauza producerii incendiului.
Persoanele pe care le transporta autovehiculul, aproximativ 30 de adulți, nu au avut nevoie de asistență medicală și locuiesc în zonă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News