Carnagiu în Muntenegru. Un autocar cu numere de România, condus de un șofer român, s-a răsturnat, duminică, pe autostrada Podgorica-Kolasin, în apropierea Mânăstirii Moraca. ”Vom discuta cu cei de la Ministerul de Externe și vom acționa în consecință. Un avion militar de transport, împreună cu echipaje SMURD, poate lua 20 de tărgi”, a spus Raed Arafat.
UPDATE:
Numărul morților a crescut la 19
19 români morți - ultimul bilanț al accidentului din Muntenegru. 20 dintre persoanele rănite în accidentul din Muntenegru pot fi transportate și ar putea fi aduse în țară.
Potrivit ultimelor informații, din cele 47 de persoane aflate în autocar, 18 au decedat iar 29 sunt rănite.
Polițiștii muntenegreni au făcut un "coridor", astfel încât ambulanțele care transportau răniți să poată ajunge în cel mai scurt timp la spital.Un număr mare de persoane din Podgorica au mers din proprie inițiativă la spital, după ce au aflat de accident, ca să doneze sânge pentru românii răniți în accident.Raed Arafat a plecat cu o aeronavă spartanMApN trimite chiar în această noapte o aeronavă militară Spartan care îi va aduce în țară pe românii răniți în accident. Medicul Raed Arafat se va deplasa cu această aeronavă la fața locului. „Mergem să vedem în ce stare se află răniții. Dacă se pot transporta, vom solicita o altă aeronavă cu echipament medical complet, iar cea cu care plecăm se va folosi la transportul cadavrelor. Sunt 8 la terapie intensivă din ce știm până acum. Știm de 17 decedați până acum”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat.O echipă consulară mobilă de la Bucureşti se va deplasa în scurt timp la Podgorica, pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români răniţi în accident.
Rudele, disperate
Declarații disperate ale rudelor: „Am în autocar părinții, mătușile, unchii... Nu știm decât de două. Cei de la agenție nu ne dau nicio informație”.
Oragnizatorul circuitului este Mareea Travel
Marius Usturoiu, proprietarul Mareea Travel, a spus că firma sa este organizatorul acestui circuit, iar transportatorul este Gregory Tour.
„Din câte știu șoferii erau șoferi profesioniști. Unul dintre managerii noștri va pleca în această noapte către acel loc și va avea mai multe date. La acest moment avem nu avem informații concrete, până la acest moment nu am primit nici o informație oficială, am vorbit cu un consilier al ambasadei și am transmis lista cu pasagerii.Acesta a spus că victimele ar trebui să se adreseze pentru despăgubiri firmei Gregoy Tour. Acesta a mai spus că angajații Mareea Travel sunt acum la birou și vorbesc cu rudele celor implicați în accident și, pe măsură ce obțin informații, le vor oferi rudelor.Șoferul a murit, în autocar erau persoane între 60 și 80 de ani
Şoferul autocarului a murit şi, conform presei din Muntenegru, numărul morţilor se ridică la 16 cetăţeni români.
Românii aflaţi în autocar aveau, între 60 şi 80 de ani. Majoritatea celor răniţi sunt în stare gravă şi în media din Muntenegru se face apel pentru donarea de sânge pentru aceştia. Până la această oră se ştie că turiştii români se aflau într-un circuit şi că era cea de-a doua zi a călătoriei lor.
Potrivit ultimelor informații, numărul persoanelor decedate ar fi ajuns la 16. Din partea Ministerul Afacerilor Externe se așteaptă un comunicat despre accidentul din Muntenegru.
Treisprezece persoane au murit şi alte 32 au fost rănite în Muntenegru într-un accident de autocar, cu număr de înmatriculare de România, care s-a răsturnat într-o prăpastie, a anunţat ministrul muntenegrean de Interne, Rasko Konjevic, citat de AFP, informează Mediafax. Ministrul muntenegrean nu a precizat deocamdată naționalitatea victimelor.
Potrivit ministrului muntenegrean de Interne, în accident și-ar fi pierdut viața cel puţin 13 persoane. Informațiile privind numărul morților sunt contradictorii, dar există confirmarea că în autocarul implicat în accident se aflau turiști români care se îndreptau spre coasta adriatică a republicii Muntenegru. O celulă de criză a fost convocată la Ministerul de Externe de la București, iar ambasadorul român de la Podgorica s-a deplasat la locul tragediei. Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat pentru DeCe News că un avion militar românesc ar putea prelua răniții, dacă starea lor permite și situația din Podgorica o impune.
Ministrul a precizat că autocarul avea plăcuţe de înmatriculare de România. Autocarul avea 46 de pasageri, era înmatriculat în România şi era condus de un şofer român. Autocarul a căzut într-o râpă, informează portalul muntenegrean RTCG.Cea mai mare parte a turiştilor erau pensionari care mergeau în vacanţă, într-un circuit Serbia-Muntenegru.
Ambasada României la Podgorita a fost informată cu privire la tragicul accident, iar o echipă consulară s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, ambasadorul României se află la spitalul la care sunt internaţi o parte dintre cetăţenii români răniţi în accident, a informat MAE de la Bucureşti într-un comunicat. MAE menţionează că reprezentanţii misiunii diplomatice se află în permanentă legătură cu autorităţile locale şi sunt pregătiţi să ofere asistenţă şi protecţie consulară.
Accidentul s-a produs la Grlo, pe o sosea dintr-o regiune montana la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegru. Răniții au fost spitalizati la Podgorica."Majoritatea răniților au răni foarte grave. Printre ei se numară și un copil", a declarat un medic de la un spital din Podgorica, Vladimir Dobricanin pentru televiziunea de stat muntenegreana RTGC. Autocarul a derapat pe un pod din Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca, și a căzut în gol 40 de metri.
Accidentul s-a produs în jurul orei 18:00, ora României. Acest drum îngust care duce spre coasta adriatica a Muntenegru este foarte periculos îi este cauza a numeroase accidente de mașină.
Se pare ca autocarul a ieșit dintr-un tunel și a derapat de pe asfalt, rupând gardul și ajungand la aproximativ 30 - 40 de metri de drum. Reporterul televiziunii “Vijesti” a relatat că în prăpastie se puteau vedea cadavre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News