Pentru Sorin Grindeanu, PSD este gata să-și încalce toate angajamentele asumate în protocolul Coaliției de guvernare. În 27 mai, mandatul lui Grindeanu la Ministerul Transporturilor urma să se încheie, dar social-dempocrații s-au bătut șase luni de zile pentru a-i păstra postul. E unul dintre cei mai performanți miniștri, susține Marcel Ciolacu. Cum se măsoară ”performanța”?
Asta ar trebui să ne spună Curtea de Conturi și, eventual, DNA, după ce anchetează cum de s-au blocat pentru cinci ani de zile lucrările la Autostrada Transilvania, și s-a dublat suma oferită pentru construcția lotului 3C2, Biharia Chiribiș. Pentru a putea realiza aceste ”performanțe”, oamenii lui Grindeanu au distrus un constructor român, dar asta, evident, nu-i interesează nici măcar pe votanții PSD, cu toții fani ai fostului premier din epoca Dragnea.
În data de 11 august 2020, la trei ani de la publicarea anunțului de participare, CNAIR semna contractul de atribuire a proiectării și execuției lotului 3C2 din Autostrada Transilvania. Câștigătorul, firma românească Trameco, care finalizase cu success lucrările la lotul 3C3, s-a apucat de treabă, conform specificațiilor din contract. A început cu studiul geotehnic, în funcție de care se face proiectul tehnic. Situația concretă din teren ar fi impus lucrări suplimentare pentru consolidare, a arătat expertiza.
CNAIR nu contestă expertiza, ci solicită antreprenorului să suporte cheltuielile generate de lucrările suplimentare, lucru care ar fi dus constructorul în faliment. Dacă nu acceptă acest abuz, firmei românești i se oferă doar varianta rezilierii contractului.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice, ANAP, atrage atenția CNAIR că solicitările constructorului nu sunt în natură de a pune în pericol contractul și dă instrucțiuni subordonaților lui Grindeanu să scoată la licitație, separat, lucrările suplimentare.
În loc să pună în practică instrucțiunile ANAP, ministrul decide să rezilieze contractul și să lichideze constructorul, cu un certificat constatator negativ. Un antreprenor român cu mulți ani de experiență, cu investiții în utilaje performante și o capacitate tehnică dovedită în zeci de proiecte complexe e trimis în faliment, în beneficiul firmelor turcești sau austriece extrem de apreciate în mandatul Grindeanu et Co.
Totuși, ca să le poată da contractul noilor firme agreate, cei de la CNAIR sunt obligați să facă autodenunț. Este vorba despre caietul de sarcini al noii licitații pentru lotul 3C2, în care CNAIR recunoaște că lucrările suplimentare cerute de Trameco erau necesare. Iar prețul cerut de antreprenorul român era la jumătate față de prețul pregătit pentru noul ”câștigător”.
În proiectul tehnic întocmit de Trameco, se prevedea consolidarea terenului de fundare pe o adâncime de 30 de centimetri. CNAIR a respins soluția. Același CNAIR, în documentația din 2022, ofereă celui care trebuie să câștige lotul un strat de consolidare de…50 de centimetri. De unde nu era nevoie de nimic, acum nevoia e aproape dublă, cu costuri evident duble.
Antreprenorul român este desființat de Grindeanu fiindcă recomandase îmbunătățirea cu lianți de umplutură a solului, propunând conform studiului geotehnic o cantitate între 30-60%. Turcilor, austriecilor sau italienilor, Grindeanu le oferă din start 100%. Mai mult, se angajează să le ofere noilor câștigători și expertiza întocmită de Trameco și pe care, ca să elimine Trameco din ecuație, o respingea în urmă cu un an.
În concluzie, dacă se derula contractual cu Trameco, așa cum a propus constructorul, segmentul Biharia-Chiribiș ar fi costat 454 milioane de lei și ar fi fost gata în 2022. Dacă performantul Grindeanu ar fi acceptat soluțiile propuse de antreprenor în 2022, lucrarea ar fi costat 625 milioane de lei și ar fi fost finalizată la începutul anului 2024. Pentru că Grindeanu a dispus rezilierea contractului și eliminarea contructorului român, firma agreată de ministru/CNAIR va primi de la stat peste 1 miliard de lei, iar lucrările se vor termina în 2026.
Prejudiciul contabil este în jur de 100 de milioane de euro (515 milioane de lei). Nu putem calcula cât pierd românii, cât pierd transportatorii, economia în general, fiindcă mai trec doi ani fără autostrada Transilvania.
Este foarte posibil ca statul să fie obligat la plata unor despăgubiri pentru antreprenorul român desființat de Grindeanu, ca să facă loc firmelor agreate. Procesul va dura ani, timp în care se pierde investiția și experiența unei firme românești: constructorii, inginerii, proiectanții pleacă să lucreze în străinătate, utilajele se degradează în parcare ș.a.m.d. Cine plătește pagubele competenței lui Grindeanu?
CNAIR a refuzat să răspundă întrebărilor DCNews/DCBussines pe această temă. Nici Ministerul Transporturilor nu a explicat de ce a ales o variantă cu 50% mai scumpă, după ce ce a recunoscut oficial, în caietul de sarcini, că toate soluțiile propuse de primul antreprenor erau corecte.
Nu știm dacă a început o anchetă internă, dacă s-au autosesizat Curtea de Conturi sau DNA și nici cum se va recupera prejudiciul?
Grindeanu, deosebit de rapid în comunicarea pentru imagine, nu a răspuns nimic, preocupat probabil de securizarea postului său în noul guvern Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu