EXCLUSIV  Automecanica Moreni și Rheinmetall, demonstrație cu cel mai mare transportor de trupe

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale vor participa, miercuri, la Moreni, la prima demonstrație a unuia dintre cele mai competitive transportoare de trupe existente la ora actuală în lume.

Miercuri, începând cu orele 11,00, la sediul uzinei Automecanica  Moreni, repezentanții Ministerului Apărării, ai Economiei și ai  nemților de la Rheinmetall vor asista la asamblarea transportorului de trupe  8x8. Demonstrația vine în perspectiva unei colaborări de lungă durată cu firma germană, aceasta  urmând să producă la Moreni câteva sute din acest tip de transportoare, care ulterior vor fi și exportate.

În luna iunie, uzina Moreni şi Rheinmetall au înfiinţat societatea mixtă româno-germană "Romanian Military Vehicle Systems", în urma căruia premierul Tudose califica parteneriatul romano-german drept un "proiect strategic".

"Transportorul blindat pentru trupe 8x8 figurează pe lista celor opt programe strategice asumate de către Armată drept programe majore de înzestrare. Pentru MApN achiziţia, realizarea şi producerea în România a transportorului blindat pentru trupe reprezintă un interes esenţial de securitate, în sensul asigurării securităţii aprovizionării şi mentenantei echipamentului pe întregul ciclu de viaţă", a transmis MApN într-un comunicat de presă. 

[citeste si]

În acest moment, sindicaliștii de la Automecanica Moreni sunt sceptici privind colaborarea cu nemții de la Rheinmetall, în condițiile în care au loc  negocieri și  cu americanii de la General Dynamics European Land Systems, firma  ce produce transportoarele Mowag Piranha. Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat recent că parteneriatul cu General Dynamics ar viza Uzina Mecanică Bucureşti.

Fondată în 1968, Uzina Automecanică Moreni este singura fabrică din România care produce transportoare blindate pe roţi, în cei 40 de ani aceasta realizând peste 15 000 de produse, majoritatea pentru export.  Din 2001, fabrica este o filială a Companiei Naţionale ROMARM. 

La Automecanica Moreni mai sunt în prezent doar 300 de angajaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel