Ana Oroș, femeia în vârstă de 43 de ani, care a fost ucisă de câini în București, pe Lacul Morii, a murit după ce i-a fost ruptă artera femurală.
Practic, femeia a murit la fel ca japonezul ucis de câinele maidanez, denumit ulterior Bosquito, în anul 2006. Și atunci decesul a survenit după ce bărbatul a pierdut mult sânge, fiind sfâșiată artera femurală în urma mușcăturii maidanezului.
Amintim faptul că acel caz care a șocat Europa a ajuns în instanță, unde celebra avocată Paula Iacob l-a scăpat pe maidanez de eutanasiere. Bosquito a ajuns apoi să fie adoptat de o familie din Germania.
Reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au capturat, duminică, în zona Lacul Morii, 12 câini şi doi pui.
Reprezentanţii ASPA au precizat, pe Facebook, că animalele nu au microcip, au fost cazate la adăpostul ASPA Bragadiru, iar patru dintre acestea fac parte din grupul celor identificate pe câmp, fiind tranchilizate de la distanţă. Acestora le-au fost prelevate probe de către poliţişti, pentru a se stabili dacă sunt cei care au ucis o femeie în zona Lacul Morii. Restul câinilor, printre care şi un metis de amstaff, au fost ridicaţi de pe străzile adiacente câmpului, respectiv Drumul la Roşu, Calea Giuleşti şi strada Fântâna Domnească.
Reprezentanţii ASPA au menţionat că sunt câini ieşiţi din curţi, lăsaţi liberi pe stradă şi că vor sesiza Poliţia. Conform reprezentanţilor autorităţii, câmpul unde femeia a fost ucisă de câini se întinde pe o suprafaţă de kilometri, 'un teritoriu greu de acoperit', însă, având staţii walkie talkie, membrii echipajelor ASPA şi doi medici veterinari s-au coordonat şi au capturat cei patru câini prin tranchilizare. Vezi continuarea aici!
.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News