Autori români traduși în germană la Târgul Internațional de Carte de la Viena

Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului București, este partenerul celei de-a 11-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte BUCH WIEN, care se desfăşoară în perioada 7-11 noiembrie la Viena.

Începând cu evenimentul de deschidere „Noaptea Lungă a Cărţilor", pe toată durata târgului, la standul PMB (C05) vor fi expuse opere literare ale autorilor români traduși în limba germană, cărţi şi albume apărute la Editura Muzeul Literaturii Române şi la Editura Muzeului Municipiului București.

La sediul Institului Cultural Român din Viena, în data de 10 noiembrie, de la ora 19.30, Muzeul Național al Literaturii Române va lansa două volume semnate de Vintilă Ivănceanu: Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille și Până la dispariție, în prezența doamnei Heidi Dumreicher, soția autorului. De asemenea, în această perioadă, se poate vizita și expoziția „Scriitori români în Primul Război Mondial". Formată din 11 panouri, expoziția conține fotografii, pagini de corespondență, memorii, jurnale, obiecte de colecție ale scriitorilor români care au luptat în Primul Război Mondial.

Ediţia BUCH WIEN 2018 constă în 425 de evenimente pentru adulţi şi copii, reunind peste 400 de autori din 20 de naţiuni şi cuprinde 370 de expozanţi care participă la târg în perioada 7 – 11 noiembrie. Ediţia aniversară 2017 a târgului BUCH WIEN a avut 48 500 vizitatori.

Mai multe detalii despre programul târgului de carte se găsesc pe www.buchwien.at, arată MNLR într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel