Guvernul indian a anunţat luni revocarea autonomiei constituţionale a statului Jammu-Caşmir, o decizie care vizează plasarea acestei regiuni rebele, revendicată de Pakistan, sub tutela mai strictă a autorităţilor centrale de la New Delhi, transmit AFP şi Reuters.
Aceste măsuri fără precedent, pregătite în cel mai mare secret de naţionaliştii hinduşi ai premierului Narendra Modi, ar putea duce la o revoltă violentă a majorităţii musulmane din Srinagar, cel mai mare oraş din Caşmir. Numeroşi locuitori ai acestei regiuni himalayene sunt ostili Indiei şi ataşaţi faţă de autonomia lor care datează de la începuturile republicii federale indiene, în urmă cu şapte decenii.
Pentru a preveni tulburările sociale, autorităţile indiene au desfăşurat în ultimele zece zile încă 80.000 de membri ai trupelor paramilitare în această zonă deja puternic militarizată.
Locuitorii din Caşmir erau total rupţi de lume, mijloacele de comunicare fiind blocate, adunările interzise şi şcolile închise.
Naţionaliştii hinduşi aflaţi la putere au adoptat un decret prezidenţial care a abolit statutul special al statului Jammu-Caşmir, ce fusese garantat de Constituţia indiană.
Anunţul a fost făcut în parlament de către ministrul de interne Amit Shah, în huiduielile venite din rândurile deputaţilor opoziţiei.
Decretul prezidenţial intră în vigoare imediat şi înlocuieşte articolele constituţionale referitoare la Jammu-Caşmir, în special 370, relevă un comunicat dat publicităţii de guvernul indian.
Acest articol conferea o mare marjă de manevră statului Jammu-Caşmir în gestionarea afacerilor sale şi nu autoriza guvernul central de la New Delhi să legifereze decât în materie de apărare, afaceri externe şi comunicaţii în regiune, restul domeniilor fiind de competenţa adunării legislative locale.
De asemenea, guvernul condus de premierul Narendra Modi a prezentat în parlament un proiect de lege pentru divizarea statului Jammu-Caşmir, din care ar urma să fie separată partea estică, Ladakh, cu majoritate budistă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu