Autoritățile din Cipru sunt în alertă, după ce Hezbollah a amenințat statul insular cu un război în care "nu va exista niciun loc ferit" de rachete

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Autoritățile și locuitorii Ciprului sunt în stare de șoc, în urma amenințării exprimate de organizația militantă libaneză Hezbollah, care a avertizat că țara ar putea fi vizată în viitorul apropiat.

Amenințarea a fost exprimată la mijlocul acestei săptămâni chiar de către liderul organizației, Hassan Nasrallah.

Acesta a menționat posibilitatea unui atac israelian împotriva Hezbollah de pe teritoriul Ciprului și a avertizat, în acest cadru, guvernul din Nicosia.

"Deschiderea aeroporturilor și bazelor cipriote către inamicul israelian pentru a ținti Libanul ar însemna că guvernul cipriot este parte în război, iar rezistența Hezbollah se va ocupa de el, ca parte a războiului", a declarat Nasrallah.

El a subliniat că, în eventualitatea unui conflict extins, "nu va exista niciun loc ferit" de rachetele și dronele organizației sale.

Reacția Ciprului a fost aproape reținută, deși amenințarea Hezbollah a fost clară și directă.

Autoritățile de la Nicosia se limitează la proclamarea neutralității și la anunțarea rolului lor în asistența umanitară

La câteva ore după ce Nasrallah a formulat amenințarea, președintele cipriot Nikos Christodoulides a reafirmat politica de neutralitate a țării sale și a subliniat importanța rolului jucat de Cipru. Cipru a stabilit un coridor maritim pentru transferul de ajutor umanitar către Gaza.

"Cipru nu face parte din problemă, ci este parte a soluției. Rolul nostru, manifestat, de exemplu, prin coridorul umanitar (spre Gaza), este recunoscut nu numai de lumea arabă, ci de întreaga comunitate internațională", a spus Christodoulides.

"Cipru nu este implicat și nu va fi implicat în niciun război sau conflict. Prin urmare, declarațiile făcute de liderul Hezbollah nu corespund realității", a declarat Konstantinos Letymbiotis, purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot, completând afirmațiile președintelui.

Șocul observat la Nicosia și afirmațiile foarte precaute făcute de liderii politici din țară au o bază solidă, punctează publicația The Guardian.

Deși Cipru nu are capacități militare cu care să răspundă Hezbollah, statul insular a permis Isaraelului, anul trecut, să facă exerciții militare pe teritoriul său care să simuleze invadarea Libanului

Conform informațiilor furnizate de către The Guardian, reprezentanții diplomațici din Occident aflați în Cipru sunt perfect conștienți de punctele vulnerabile ale statului insular și de posibilitatea ca amenințarea Hezbollah să devină realitate.

"Hezbollah are un istoric de materializare a amenințărilor sale și știe că guvernul cipriot nu are capacitatea militară de a răspunde, țara fiind, din acest punct de vedere, o țintă ușoară", a afirmat un reprezentat al UE. 

Cipru este membru al Uniunii Europene, dar nu și al NATO.

În urmă cu doi ani, armata Israelului a solicitat sprijinul Ciprului pentru a desfășura exerciții militare care simulau operațiuni de luptă în Liban.

Acțiunile au implicat  cel mai mare număr de soldați trimiși vreodată de Israel în afara țării.

Exercițiile s-au concentrat pe posibile strategii de invazie, iar alegerea insulei s-a datorat similarității terenului său cu cel din Liban.

La începutul acestui an, Cipru a fost martorul unor proteste împotriva bazelor militare britanice de pe teritoriul său. Manifestațiile au început pe fondul  temerilor că acestea sunt utilizate de Statele Unite și Marea Britanie pentru a furniza sprijin militar Israelului.

Oficialii din Cipru au accentuat că, potrivit acordului încheiat cu Londra, Marea Britanie nu are obligația de a notifica Nicosia despre activitățile desfășurate în aceste facilități militare, susține Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel