Autorităţile din Franţa s-au îngrozit când un hoţ român le-a povestit modul de operare

Alegeri prezidentiale 2024

Un român aflat în detenţie în Franţa a povestit cu lux de amănunte cum funcţionează o grupare infracţională de români care operează zilnic pe teritoriul francez. Românul a fost arestat săptămâna trecută la Fecamp pentru furt din supermarketuri, relatează site-ul RTL.fr.

Mărturia românului, în vârstă de 23 de ani, care a fost arestat împreună cu doi complici la Fecamp, în departamentul Calvados (nord), este considerată de RTL o mărturie "excepţională" asupra metodelor şi amplorii organizaţiilor infracţionale din Europa de Est.

Autorităţile s-au "înspăimântat" după ce suspectul le-a explicat detaliat cum funcţionează gruparea. Iniţial, ei au lansat o anchetă asupra unui "simplu" furt de şampanie şi ciocolată într-un magazin Lidl.

Tânărul român, a cărui identitate este protejată, a declarat poliţiei că numeroase vehicule pleacă zilnic din regiunea pariziană, cu trei-patru persoane la bord, fiecare astfel de echipă având obiective şi roluri "bine definite".

O echipă fură benzină pentru alimentarea maşinilor grupării, altă echipă se ocupă de furtul îmbrăcăminţii, alta de furtul de hrană, iar alte echipe fură bunuri de lux, mai uşor de revândut, cum ar fi alcool sau aparatură electronică de ultimă generaţie.

Declaraţiile românului au fost catalogate de poliţiştii francezi drept „explozive”.

În ultimii ani, numărul est-europenilor care sunt inculpate în cazuri de natură penală a crescut cu peste 30 de procente, potrivit RTL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel