Citește în articol mai multe despre această remarcă făcută de oficialii din Hong Kong.
Oficialii din Hong Kong au semnalat cel puțin două școli pentru că au cântat imnul național chinez ”prea încet”.
Profesorilor de la o a treia școală li s-a cerut să îi ajute pe elevi să ”cultive obișnuința și încrederea” în cântarea acestuia.
Hong Kong-ul a redobândit accentul pe educația ”patriotică” din 2020, când China a reprimat mișcarea pro-democrație din oraș.
Oficialii au declarat că vocile elevilor de la Școala Primară a Bisericii Luterane din Hong Kong și Macao erau ”firave și slabe” și "ar trebui să fie întărite". La altă școală, profesorilor li s-a spus ”să-i ajute pe elevi să-și dezvolte obiceiul de a cânta imnul național cu voce tare, la unison”.
Aceste comentarii au apărut într-o serie de rapoarte publicate de biroul de educație al orașului după ce acesta a inspectat școlile primare și secundare și a intervievat personalul și părinții.
Dintre cele 20 de școli ale căror rapoarte de inspecție au fost publicate pe site-ul web al biroului de educație, cel puțin șase au fost sfătuite să își consolideze programa axată pe educația patriotică.
Rapoartele au lăudat, de asemenea, unele școli pentru că au dus elevii în China continentală și pentru că elevii lor ”au arătat încredere în ridicarea drapelului național”.
În ianuarie, China a pus în aplicare o lege care impune școlilor, inclusiv celor din Hong Kong, să includă ”educația patriotică” în programa lor, iar companiilor să facă același lucru în operațiunile lor.
Definiția este vagă, dar programa este menită să promoveze conducerea și ideologia Partidului Comunist Chinez.
Beijingul afirmă că legea vizează ”unificarea gândurilor” și ”strângerea de forțe pentru construirea unei țări puternice”. Însă criticii o consideră încă un semn al dispariției autonomiei Hong Kong-ului.
Mulți foști parlamentari ai opoziției și militanți pentru democrație au fost închiși începând din anul 2020 în temeiul unei legi controversate privind securitatea națională, care a incriminat toate formele de disidență. În ciuda condamnării internaționale, Beijingul apără legea ca fiind esențială pentru stabilitate.
În anii care au urmat, patriotismul a devenit un sinonim pentru controlul în creștere al Chinei asupra orașului. China a revizuit sistemul electoral din Hong Kong cu o ”lege a patrioților” care interzicea accesul la funcții politice celor considerați ”nepatrioți”. Mai recent, a interzis ceea ce a fost de fapt imnul neoficial al orașului, un cântec de protest numit Glory to Hong Kong, din cauza posibilităților sale ”sedicioase”.
Orașul a înființat, de asemenea, un comitet guvernamental pentru a ajuta ”noua generație să aprecieze cu adevărat cultura noastră chineză, istoria noastră chineză”, a declarat șeful Executivului din Hong Kong, John Lee.
Ultimele eforturi ale biroului de educație sunt considerate ca făcând parte din aceeași campanie.
În luna noiembrie a anului trecut, biroul a introdus o nouă materie care le-ar cere elevilor de la vârsta de opt ani să înceapă să învețe despre legea privind securitatea adoptată de Beijing. Aceasta acoperă, de asemenea, ”cultura chineză” și istoria care se aliniază cu viziunea Partidului Comunist Chinez.
”Elevii (n.r. ar trebui să fie) capabili să înțeleagă că Hong Kong-ul are avantajul de a se bucura de un sprijin puternic din partea patriei mamă și de a fi strâns conectat la lume, ceea ce îi ajută să-și construiască încrederea culturală”, se arată într-o circulară publicată de birou în noiembrie, citată de BBC.
Luna trecută, biroul a făcut, de asemenea, apel la părinți să colaboreze cu școlile pentru a-i ”ajuta (n.r. pe copiii lor) să învețe importanța protejării securității naționale și să își consolideze identitatea națională și mândria națională”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News