Această retragere semnifică faptul că marele fluviu Nipru formează acum linia întâi a frontului în sudul ţării, ambele părţi trăgând una asupra celeilalte cu arme grele de pe cele două maluri.
Autorităţile instalate de Rusia în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, au anunţat vineri că vor începe să evacueze persoanele cu mobilitate redusă din oraşul ocupat Kahovka, parte a unei relocări mai ample a civililor de pe malul stâng al Niprului, informează Agerpres. Armata rusă s-a retras luna trecută de pe malul drept al fluviului Nipru, inclusiv din oraşul Herson, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume, într-una dintre cele mai mari retrageri ale sale din acest război.
Administraţia instalată de Rusia la Kahovka a declarat că persoanele imobilizate la pat sau cu handicap vor fi duse la Henicesk, spre sud-est. "Aveţi grijă de voi şi de cei apropiaţi!", a lansat aceasta într-o postare pe Telegram, încurajând oamenii să se înregistreze pentru evacuare.
O femeie care a răspuns la telefonul liniei de urgenţă a declarat pentru Reuters că evacuarea are loc pe scară largă într-un şir de aşezări de pe malul stâng al fluviului, inclusiv Oleşki şi Nova Kahovka, amplasamentul unui uriaş baraj hidroelectric. "Din 20 octombrie a fost introdusă legea marţială. Toţi civilii sunt evacuaţi", a spus ea, referindu-se la un anunţ privind instituirea legii marţiale făcut de preşedintele rus Vladimir Putin, care se aplică regiunii Herson, precum şi altor trei regiuni ucrainene anexate recent de Rusia - Zaporojie, Doneţk şi Lugansk - într-un demers al Moscovei condamnat ca fiind ilegal de majoritatea ţărilor. Aceasta a refuzat să comenteze condiţiile din oraşele afectate, motivul evacuării sau numărul de persoane afectate.
Înainte de a se retrage din Herson, Rusia a evacuat zeci de mii de rezidenţi într-o operaţiune calificată de Kiev drept deportare forţată. Autorităţile din Herson încurajează oamenii să părăsească anumite zone de pe malul stâng şi promit că cei care vor pleca vor fi bine protejaţi în altă parte, notează Reuters.
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat joi că Ucraina va limita activităţile organizaţiilor religioase afiliate Rusiei pe teritoriul său şi va pune în discuţie statutul Bisericii Ortodoxe dependente de Patriarhia Moscovei. "Consiliul de Securitate şi Apărare Naţională a dat instrucţiuni guvernului să propună Radei Supreme un proiect de lege pentru a face imposibilă desfăşurarea în Ucraina a activităţilor organizaţiilor religioase afiliate centrelor de influenţă din Rusia', a declarat Volodimir Zelenski în intervenţia sa video de joi seară.
Statul ucrainean va trebui, de asemenea, să 'asigure expertiza religioasă a statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu privire la prezenţa unei legături canonice cu Patriarhia Moscovei şi, dacă este necesar, să ia măsurile prevăzute de lege" .
Aceste măsuri urmează percheziţiilor efectuate în noiembrie de serviciile de securitate ucrainene în principala mănăstire a capitalei Kiev, reşedinţa Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, şi în alte câteva lăcaşuri de cult, pe fondul suspiciunilor unor legături cu Moscova. Serviciile ucrainene au susţinut ulterior că, în urma acestor percheziţii, au confiscat câteva mii de dolari şi "literatură pro-rusă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News