Autorităţile locale vor fi obligate să achiziţioneze mijloace de transport în comun electrice, a stabilit Camera Deputaţilor.
Camera Deputaţilor a adoptat joi, cu 217 voturi pentru, unul împotrivă şi 45 de abţineri, proiectul de lege care prevede obligaţia autorităţilor locale de a achiziţiona mijloace de transport în comun cu motoare electrice în proporţie de minimum 30% din necesarul achiziţiilor viitoare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare promovarea transportului ecologic prin impunerea obligaţiei autorităţilor publice locale, regiilor autonome şi societăţilor aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale de a achiziţiona mijloace de transport în comun acţionate electric într-o proporţie de minimum 30% din necesarul achiziţiilor viitoare, urmărindu-se astfel reducerea poluării în aglomerările urbane, a consumului de benzină şi motorină, cât şi promovarea noilor tehnologii în transport.
Potrivit proiectului, autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţiona mijloace de transport de călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi, motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz în proporţie de minimum 30% din necesarul achiziţiilor viitoare. Procentul va fi calculat din totalul numărului de autovehicule achiziţionate într-un an.
Urmează societăţile private
Societăţile cu capital privat, inclusiv societăţile de taxi, vor achiziţiona începând din 2020 mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică în proporţie de 30% din achiziţiile viitoare. Achiziţiile anuale de autovehicule făcute de autorităţile publice pentru deservirea parcului propriu trebuie să conţină în proporţie de cel puţin 20% autoturisme acţionate prin tehnologii verzi. Prevederile legii se aplică începând cu anul următor celui de intrare în vigoare a prezentei legi. Camera Deputaţilor este for decizional.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu