Autorităţile sanitare din Botoşani au solicitat Ministerului Sănătăţii 28.000 de doze de vaccin antigripal

Autorităţile sanitare din Botoşani au solicitat Ministerului Sănătăţii 28.000 de doze de vaccin antigripal pentru vaccinarea populaţiei în sezonul 2019- 2020, a declarat, luni, pentru AGERPRES, şeful Compartimentului supraveghere epidemiologică şi control boli transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Irina Alecu. 

Potrivit sursei citate, dozele vor fi distribuite în judeţul Botoşani, dar şi în celelalte judeţe ale ţării după data de 20 octombrie. 'Vaccinurile vor veni în toată ţara după data de 20 octombrie, în trei tranşe, până la sfârşitul lunii noiembrie. Am primit confirmarea pentru 19.000, iar, ulterior, în funcţie de cum evoluează sezonul gripal vor putea fi suplimentate', a afirmat Alecu.

Oficialul DSP susţine că dozele de vaccin antigripal vor fi folosite, prin intermediul medicilor de familie, pentru vaccinarea cu prioritate a persoanelor cu afecţiuni cronice pulmonare, cardio-vasculare, renale sau hepatice, dar şi pentru gravide. De asemenea, vor fi vaccinare persoanele aflate în instituţii de ocrotire medico-sociale, dar şi vârstnicii de peste 65 de ani, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel