Autorizații taximetriști. Ce se întâmplă cu avizele. Primăria Municipiului Bucureşti va viza toate autorizaţiile taximetriştilor independenţi, până la începutul lunii decembrie, conform Legii taximetriei.
Autorizații taximetriști. Ce se întâmplă cu avizele. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti s-au întâlnit ieri, 29 octombrie, cu reprezentanţii taximetriştilor independenţi pentru a discuta despre situaţia celor aproximativ 300 de autorizaţii expirate.
Autorizații taximetriști. Ce se întâmplă cu avizele. În cadrul întâlnirii, s-a stabilit urgentarea procedurii de vizare a autorizaţiilor de taxi pentru operatorii care au dosarele complete, astfel încât toţi cei care au depus documentele necesare să primească, până la începutul lunii decembrie, autorizaţiile vizate conform Legii taximetriei 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi în conformitate cu HCGMB 178/2008 privind aprobarea regulamentului-cadru, a caietului de sarcini şi a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi.
Autorizații taximetriști. Ce se întâmplă cu avizele. Primăria Municipiului Bucureşti a transmis deja notificări către o parte din cei care au depus dosare incomplete, urmând ca aceastea să fie completate cât mai repede în vederea reînnoirii autorizaţiilor de taxi, pe o perioadă de 5 ani. De asemenea, în perioada imediat următoare, vor fi notificaţi pentru completarea documentaţiei şi restul taximetriştilor independenţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News