Autorul atacului sângeros din Germania, suspectat că aparține unui ”grup terorist” a fost închis

FOTO: Freepik @naypong
FOTO: Freepik @naypong

Un sirian, suspectat că aparține unui ”grup terorist” a fost închis după atacul de la Solingen.

Un cetățean sirian suspectat că aparține unui ”grup terorist” a fost închis duminică pentru atacul mortal cu cuțitul comis la Solingen, un act revendicat de organizația Stat Islamic (SI) care a șocat Germania și a inflamat dezbaterea politică, relatează AFP, scrie Agerpres.

Mandatul de arestare îl vizează pe ”cetățeanul sirian Issa Al H”, pentru ”crimă” și ”tentativă de omor”, și se referă la ”suspiciuni puternice de apartenență la un grup terorist din străinătate”, a transmis procuratura federală din Karlsruhe (sud-vest).

După o zi de fugă, tânărul de 26 de ani s-a predat autorităților sâmbătă seara și a spus, potrivit poliției, că este ”responsabil pentru atacul” care a lăsat trei morți și opt răniți vineri seara la un festival din acest oraș din vestul țării.

Citește și: Atac la un festival din Germania. Trei persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite

Statul Islamic a revendicat atacul de la festival

Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru act și a spus că atacatorul a acționat ”pentru a-i răzbuna pe musulmanii din Palestina și de oriunde altundeva”, conform unui comunicat al grupului jihadist transmis prin intermediul organului său de propagandă Amaq.

Cancelarul Olaf Scholz se va deplasa luni dimineață la Solingen, unde omagiile pentru victime se înmulțesc. Buchete de flori, lumânări și mesaje se strâng pe străzile din apropierea locului atacului.

Conform mai multor media germane, suspectul sirian, care a sosit în țară la sfârșitul lunii decembrie 2022, a făcut obiectul unui ordin de expulzare în Bulgaria, stat al Uniunii Europene în care a fost înregistrată sosirea sa și unde ar fi trebuit să depună cererea de azil, așa cum prevăzut normele UE.

Potrivit vicecancelarului german Robert Habeck, el nu se afla pe listele extremiștilor islamiști considerați periculoși.

Doi bărbați în vârstă de 56 și 67 de ani și o femeie de 56 de ani au fost uciși și opt persoane au fost rănite, dintre care patru grav, printre miile de spectatori adunați vineri seara pentru festivalul din oraș.

Bărbatul și-a atacat victimele ”la nivelul gâtului”, potrivit poliției.

Sâmbătă seara, ministrul german de interne, Nancy Faeser, a făcut apel la țară să ”rămână unită”.

Cu toate acestea, dezbaterea politică s-a încins rapid, cu o săptămână înainte de alegeri regionale cheie din estul țării, unde partidul de extremă dreapta AfD este cu mult înaintea partidelor de guvernământ în sondaje.

Robert Habeck a propus duminică înăsprirea legilor privind portul de arme. ”Nimeni în Germania nu are nevoie de arme albe în spațiul public. Nu suntem în Evul Mediu”, a spus el.

Conservatorii cer interzicerea refugiaților din Siria și Afganistan

Aceasta este o măsură prea timidă, potrivit lui Fridrich Merz, liderul conservatorilor de la CDU. ”Nu cuțitele sunt problema, ci oamenii care le poartă”, a spus el, cerând guvernului să ”nu mai primească refugiați” din ”Siria și Afganistan”.

AfD a dat vina și pe presupusele deficiențe ale politicii de migrație și securitate a landurilor și a statului.

O altă persoană, arestată sâmbătă seara într-un centru de cazare pentru refugiați din Solingen, este considerată ”martor” de către poliție. Un adolescent de 15 ani, suspectat de ”nedenunțare” a unui plan de act criminal, a fost, de asemenea, arestat.

Festivalul din Solingen trebuia să celebreze cea de-a 650-a aniversare a acestui oraș din landul Renania de Nord-Westfalia, nu departe de Dusseldorf și Koln.

Cântăreața Suzan Kocher, care se afla pe scenă în momentul atacului, a povestit într-o postare pe Instagram scenele dramatice ale serii. Penultimul cântec tocmai se terminase când s-au auzit țipete. ”Nu știam cine a fost vizat de atacator sau dacă a fost un cuțit sau o armă de foc, m-am lăsat jos cât de mult am putut”, a scris ea.

Cel mai mortal atac jihadist de pe teritoriul german datează din decembrie 2016: un atac cu camionul revendicat de SI a ucis 12 persoane la un târg de Crăciun din centrul Berlinului.

Citește și: Cancelarul Scholz vrea pedeapsă severă pentru atacatorul de la Solingen

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel