Tânărul care a provocat un incendiu într-un bloc din județul Buzău a fost internat la Spitalul din Săpoca.
Incendiul produs miercuri într-un bloc cu patru etaje din localitatea buzoiană Săpoca a fost provocat de un tânăr care a fost internat pentru investigaţii la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Buzău, Georgiana Nazîru, în urma unui apel la 112 prin care se sesiza un incendiu într-un bloc de locuinţe din localitatea Berca, dispeceratul IJJ Buzău a direcţionat la faţa locului o patrulă din cadrul Postului de Jandarmi Montan din localitatea respectivă.
"În baza informaţiilor transmise de locatari, jandarmii au identificat un bărbat de 23 de ani despre care se susţine că ar fi fost autorul incediului, persoana fiind imobilizată la autospeciala jandarmeriei, ulterior predată lucrătorilor de poliţie pentru investigaţii", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Buzău.
Potrivit unor surse din cadrul IPJ Buzău, tânărul, care era cunoscut cu probleme medicale, cu acordul familiei, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca pentru a se stabili dacă urmează un tratament de specialitate şi dacă a incendiat intenţionat apartament şi nu accidental, după cum a declarat acesta.
Un incendiu a izbucnit miercuri la etajul patru al unui bloc din localitatea buzoiană Berca, 20 de persoane fiind evacuate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu, din cauza fumului din bloc, locatarii au fost evacuaţi.
"La faţa locului acţionează pompieri de la staţia Petrom Berca şi două echipaje venite de la Buzău, din care o autospecială cu macara. Circa 20 de locatari din bloc au fost evacuaţi din pricina fumului de pe scările blocului", a declarat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News