Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind studiul de fundamentare pentru autostrada Bucureşti - Ploieşti - Comarnic - Braşov.
"Este vorba despre primul proiect ce va fi realizat în parteneriat public-privat. (...) Studiul de fundamentare a fost întocmit de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă numărul 39/2018 privind parteneriatul public-privat", a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la Palatul Victoria.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, din septembrie vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii, astfel încât, până la sfârşitul anului, să aibă loc semnarea acestui contract.
"Această investiţie (...) a fost identificată drept obiectiv prioritar în cadrul Master Planului General de Transport al României. Autostrada, în lungime de aproximativ 107 km, va realiza legătura cu municipiul Braşov, unul dintre cele mai importante centre economice şi turistice ale ţării, traversând axa turistică Sinaia - Buşteni - Azuga - Predeal", a spus Nelu Barbu.
El a menţionat şi câteva dintre avantajele socio-economice ale construirii acestei autostrăzi: creşterea siguranţei circulaţiei rutiere, reducerea numărului de accidente, reducerea duratei călătoriei, îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a poluării fonice.
"Pe durata lucrărilor de execuţie şi după, autostrada va reprezenta, evident, şi o sursă importantă pentru locuri de muncă", a evidenţiat Nelu Barbu.
Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, durata de proiectare şi execuţie este stabilită la maximum patru ani, cu începere din 2019, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani.
"Aşa cum este prevăzut în legislaţie, partenerul public, statul (...), va contribui cu 25%, iar partenerul privat cu 75% din costul investiţiei şi costurile de întreţinere şi operare. Costurile totale estimate aferente realizării acestei investiţii se ridică la aproximativ 1,36 miliarde de euro", a arătat Nelu Barbu.
El a precizat că în studiul de fundamentare sunt prevăzute şi bonificaţii din partea statului dacă lucrările de execuţie se finalizează în avans, dar şi penalităţi pentru întârziere.
"În situaţia devansării lucrărilor perioadei de 48 de luni, aferentă lucrărilor de proiectare şi execuţie, partenerul privat va primi din partea partenerului public o sumă de succes echivalentă cu ponderea într-un an a perioadei de devansare, valoarea totală a primei de succes fiind de 100 de milioane euro pe an. În situaţia întârzierii finalizării perioadei de proiectare şi execuţie, partenerul privat va plăti partenerului public o amendă corespunzătoare ponderii în an a perioadei de întârziere, amenda anuală fiind şi în acest caz de 100 de milioane de euro", a explicat Barbu.
Vezi și: Autostrada Ploiești - Comarnic – Brașov. Dăncilă, anunț în ședința de Guvern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu