Autostrada care garantează guvernarea. Rareş Bogdan: Cine o face, stă acolo 20 de ani

Facebook Rareş Bogdan
Facebook Rareş Bogdan

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL şi europarlamentar, a spus ce ar face dacă ar avea puterea absolută în România. Declaraţiile au fost făcute într-un podcast. 

"Dacă ai avea pentru o perioadă putere absolută (n.r. în România), utopic vorbind, pe bugetul pe care îl are România acum, ce ai schimba repede?", a întrebat Codin Maticiuc. 

"În primul rând, în politică e mult mai greu decât am crezut. Deşi cunoşteam toată clasa politică şi îmi trecuseră prin studio toţi, nu mi-am dat seama decât după ce am intrat cât de anchilozat este sistemul de putere şi sistemul administrativ din România, cât de bolnavi suntem ca ţară. Nu ştiu dacă aş mai face alegerea asta a doua oară. Te izbeşti permanent de nişte blocaje. Dacă nu aş fi ambiţios, aş fi renunţat de mult şi aş fi spus că nu se poate. De asta trebuie admiraţi cei care reuşesc să facă ceva, cum ar fi Emil Boc sau Ilie Bolojan. 

Dar dacă aş avea puterea absolută, m-aş concentra pe proiecte vitale pe România. Aş transforma România într-o ţară independentă energetic. Asta e bătălia viitorilor ani la nivel global, iar România este singura ţară din Europa cu şansa să devină complet independentă energetic, pe energie verde, cu un mix de extracţie din Marea Neagră. Aş exploata la maximum resursele României, care nu sunt exploatate şi nu înţeleg de ce. 

Şi aş mai face ceva care te ţine la putere 20 de ani dacă o faci. Nu a făcut-o nimeni în 31 de ani. Aş lega Transilvania de Ţara Românească prin celebra autostradă Comarnic-Braşov. Cine face Comarnic-Braşov nu pleacă de la guvernare 20 de ani. Bani sunt, dar e dorinţă şi birocraţie excesivă. Aş veni cu legi prin care să blochez veşnicele contestaţii la licitaţii, care blochează totul. Aş veni cu cei care au făcut cele mai bune tuneluri din Europa. Sunt italienii, îi ştim, au făcut peste tot. Cine sunt cei mai buni care fac viaducte, apeducte, etc? Ăştia, îi luăm pe ăştia. Şi în rest luăm firme româneşti. Nu i-aş lăsa singuri. Nu aş face ce au făcut alţii, să folosesc toţi banii din PNRR sau din fonduri europene. Aş lua corporaţia străină şi aş băga-o într-un consorţiu cu firmele româneşti", a declarat Rareş Bogdan în podcastul lui Codin Maticiuc. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel